Versete biblice populare din Eclesiastul 4

Partajează

În loc de unu-i bine doi: Mai bună plată, amândoi Pentru-a lor muncă-au să primească; Când are să se poticnească Unul și-apoi are să cadă, Al său tovarăș o să-l vadă, Iar dacă unul o să pice, Celălalt are să-l ridice. Dar vai de cel însingurat! Când cade, nu e ajutat De nimeni; nu se mai ridică. Rămâne-acolo unde pică.

De se ridică cineva În contra altuia – acel Ce-i atacat – când lângă el Un sprijin o să își găsească, Mai bine-o să se-mpotrivească, Precum și funia-mpletită Mai greu este-njumătățită.

La fel se-ntâmplă dacă doi Se culcă: atunci, amândoi Unul pe altul se-ncălzesc. Singuri însă de se găsesc, Cine-i va încălzi? Cumva

Mai de folos i-e omului O mână ce s-a odihnit, Decât doi pumni ce s-au trudit Și care, după ce-au lucrat, Doar vânt, drept plată, au luat.

Îndemânarea tuturor – Munca – își are-al său izvor, Numai în pizma unuia Pe iscusința altuia. Deci îndrăznesc din nou a spune Că și-asta e deșertăciune, Precum e totul pe pământ, Adică goană după vânt.

Mai bine un copil sărac – Gândit-am după al meu plac – Copil sărac însă deștept Și-n tot ce face, înțelept, Decât un mare împărat, Bătrân, care s-a arătat Prin fapte dar și prin cuvinte, Precum că e lipsit de minte Și nu voiește ca să știe Că trebuie-ndrumat să fie.