YouVersion Logo
Search Icon

Anduranța SpiritualăSample

Anduranța Spirituală

DAY 5 OF 7

Înfruntarea fricii când mă lovesc de zid

Viața este plină de lucruri care ne distrag atenția și care ne împiedică dezvoltarea spirituală, iar pentru mulți dintre noi, una dintre aceste distrageri este frica. Asemenea alergătorilor de maraton care se „lovesc de zid”, lăsăm frica să ne țină pe loc. Este copleșitoare și adesea o simțim că scapă de sub controlul nostru. Când simțim pericolul, fie că-i real, fie că-i doar perceput ca real, psihicul și trupurile noastre pot ajunge să fie paralizate de frică.

Cum reușim să mergem mai departe când suntem cuprinși de frică? Cum ar fi să avem acea anduranță spirituală care eclipsează frica?

În Marcu 4, îi vedem pe ucenicii lui Isus experimentând o copleșitoare frică. În timp ce traversează Marea Galileii, o furtună aprigă se stârnește pe neașteptate în jurul bărcuței lor. Pescari fiind, ucenicii erau obișnuiți cu aceste furtuni bruște, dar aceasta, fiind deosebit de violentă, îi face să se teamă pentru viețile lor.

Isus este cu ei în barcă dar doarme pe o pernă în timp ce furtuna se dezlănțuie. Ucenicii Îl trezesc și Îl acuză că nu Îi pasă că ei sunt într-o situație care le pune viața în pericol. Nu-ți pasă dacă ne înecăm?

Isus se ridică, poruncește furtunii să se liniștească, apoi își întreabă prietenii: De ce vă este atât de frică? Isus este aici întruchiparea calmului și echilibrului. Vântul și valurile pe care le-a creat nu-L sperie deloc!

De câte ori furtunile vieții nu se pogoară asupra noastră când ne așteptăm să avem parte de o croazieră liniștită? Anduranța în fața fricii începe cu credința că Isus nu este luat prin surprindere de pericolele cu care ne confruntăm. Mai mult decât atât, Lui chiar îi pasă de noi atunci când trecem prin situații dificile și deține puterea de a reduce la tăcere absolut orice furtună.

Reflecție: Care-i situația care îmi face inima să bată mai repede și atârnă ca o povară grea asupra mea? Când mă cuprinde frica, mă grăbesc să presupun că lui Dumnezeu nu-I pasă de situația prin care trec?

Rugăciune: Isuse, Îți mulțumesc că ai fost lângă mine în cele mai înfricoșătoare momente ale vieții mele! Când se strecoară frica, ajută-mă să am încredere că nimic nu este în afara controlului Tău, să fiu convins că Ție chiar îți pasă de situația prin care trec, că ești mai puternic decât orice pericol cu ​​care mă pot confrunta și să cred că mă vei întări ca să ies cu bine din furtună!

Scripture

Day 4Day 6

About this Plan

Anduranța Spirituală

Te simți blocat? Cum ar fi să poți depăși dificultățile mai ușor decât o făceai înainte? În următoarele 7 zile, vei identifica obstacolele care ți-ar putea împiedica progresul spiritual și vei descoperi cum Dumnezeu îți va da putere să le depășești și să crești în anduranță!

More