YouVersion Logo
Search Icon

Definit Prin Isus - Înțelegând Identitatea Ta În HristosSample

Definit Prin Isus - Înțelegând Identitatea Ta În Hristos

DAY 11 OF 21

Săptămâna 2, vineri

În Isus sunt primit


„Aşadar primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.“


Devoțional

Deși toți tânjim după relaționare, o mare parte a inimilor noastre tânjesc după acceptare. O ușă deschisă e frumoasă, dar o invitație personală și un loc care ne e rezervat la masă e și mai și. Atunci când ne simțim acceptați, noi venim așa cum suntem, fără măști sau fără să mimăm o stare de bine.


În scrisoarea lui Pavel către Romani, el i-a încurajat pe credincioși să se primească – sau să se accepte – unii pe alții, la fel cum și ei au fost acceptați de Isus. Isus ne primește în familia Sa știind dinainte cele mai rele lucruri pe care noi le-am spus, făcut sau gândit vreodată. El ne știe trecutul, prezentul și viitorul și tot ne pregătește un loc în eternitate.


Primii creștini romani se luptau cu acceptarea altor credincioși care aveau obiceiuri diferite, precum mâncarea pe care o mâncau sau sărbătorile pe care le țineau. Prin prisma acestor lucruri gri, unii credincioși începeau să se considere mai buni decât alții, judecând alegerile și practicile celorlalți. Pavel a fost foarte clar în scrisoarea lui, spunând că singurul lucru care va rezulta din acest fel de comportament avea să fie divizarea.


În Isus noi suntem acceptați pe deplin în familia lui Dumnezeu. Diferențele noastre constituie frumoasa tapițerie care aduce viață evangheliei. Suntem creați în mod unic după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ca să ne folosim darurile și talentele pentru a-I aduce glorie Lui și pentru a extinde împărăția lui Dumnezeu. Dacă suntem acceptați cu brațele deschise de Dumnezeu, cine suntem noi să îi judecăm pe alții? 


Avem nevoie unii de alții și mărturia noastră pentru evanghelie e pătată atunci când suntem în competiție și îi judecăm pe alți credincioși. În Isus noi nu doar că suntem primiți, ci suntem și chemați să îi primim, acceptăm și sprijinim pe alții cu inimile deschise.



Rugăciune

Tată ceresc, cu toate că sunt un păcătos și nu merit dragostea Ta, Tu m-ai ales și m-ai acceptat în familia Ta. Dă-mi ochi să îi văd pe cei din jur care nu cunosc această acceptare și să le arăt ființa Ta. Dă-mi o inimă să împărtășesc din dragostea Ta fără judecată. Amin.


Scripture

Day 10Day 12

About this Plan

Definit Prin Isus - Înțelegând Identitatea Ta În Hristos

Fără să ne cunoaștem identitatea, nu putem trăi în felul în care am fost făcuți să trăim. Este ușor să ne definim identitatea prin statutul familial, carieră, prieteni, hobby-uri sau naționalitate. În Hristos avem o singură identitate care contează. El ne-a salvat din păcat, ne-a scos din întuneric și ne-a răscumpărat din rușine. În Hristos suntem salvați, pecetluiți, iertați, aleși, binecuvântați, împuterniciți.

More