Prietenia - Puterea, Scopul șI Sursa PrietenieiSample
Joi: Cum indică prietenia spre Evanghelie
Devoțional
Noi suntem niște exemple pentru lume mai mult decât prin cuvintele noastre. Cuvintele noastre sunt importante: trebuie să împărtășim Cuvântul cu o lume împovărată, spunându-le Adevărul. Isus a făcut mai mult decât atât. El și-a trăit viața într-un fel care i-a invitat pe oameni să Îl urmeze. A creat o comunitate de oameni care și-au trăit viețile într-un fel atât de diferit încât ceilalți erau confuzi, intrigați și uneori nervoși. În timp ce ducem un mesaj radical și ciudat în lume, noi putem arăta oamenilor adevărata însemnătate a acesteia, purtându-ne cu dragoste unii față de alții.
Am fost instruiți de Dumnezeu să restaurăm relații. Într-o lume coruptă de păcat, dragostea care se sacrifică nu este obișnuită. Relațiile noastre individuale unii cu alții, cu bisericile noastre, cu grupurile mici și de studiu biblic, cu comunitățile – toate acestea pot vorbi despre puterea Evangheliei. Noi nu suntem capabili de unii singuri de acea dragoste care va arăta lumii că suntem ucenicii lui Isus. Totuși, cu puterea Duhului Sfânt care lucrează în viețile noastre, putem arăta oamenilor un fel de relație pe care nu au mai văzut-o niciodată.
Rugăciune
Doamne, lucrează în mine! Fă-mă să mă asemăn mai mult cu Fiul Tău, care a arătat o dragoste copleșitoare lumii. Ajută-mă să am o dragoste pentru frații și surorile mele care le va arăta cine ești Tu. Amin.
Scripture
About this Plan
Dragostea pe care credincioșii o au unii pentru alții reflectă dragostea Tatălui pentru Fiul și pentru lume. Prietenia este un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Trecând prin viață, avem nevoie de prietenii biblice pentru a putea să creștem în umblarea noastră cu Dumnezeu, să rămânem neclintiți în încercări și să ne opunem planurilor inamicului.
More