Meditații La PsalmiSample
Nu te lupta cu Dumnezeu
Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! (Psalmul 40:8)
Noi Îl numim pe Dumnezeu Stâncă, Adăpost, Scut, dar în perioade de tensiune, de necaz, de suferință şi de încercări nu ne mai amintim de aceste lucruri şi facem din El ținta atacurilor noastre.
Cea mai grea luptă a vieții noastre nu este împotriva poftelor sau împotriva Diavolului, ci împotriva lui Dumnezeu. Este o luptă teribilă, pe care o ducem de cele mai multe ori în mod inconștient, este lupta în care înveți să I te supui lui Dumnezeu și să accepți nu numai voia Lui, ci și lumea în care trăiești; este lupta în care înveți să-L iubești nu numai pe El, ci și Biserica Lui; este lupta în care înveți că există ceva mai de preț decât confortul, pretențiile și satisfacerea teologică a propriului sistem de credințe, și anume El. Este lupta transformării totale, este lupta închinării.
Citat
„Revelația este sămânța viziunii, inspirația o face să crească, iar credința o face să fie.”
Provocare
Scrie un mesaj de încurajare pentru o persoană cunoscută. Pune acel mesaj (scrisoare) între lucrurile personale atunci când vă întâlniți (la biserică, la școală, la locul de muncă) fără ca acea persoana să știe. Poți face asta și pentru alte persoane, poate chiar o dată pe săptămână. Desigur, păstrând anonimatul.
Scripture
About this Plan
Cartea Psalmilor este inima Bibliei. În general, oamenii care au reușit să cultive o o relație profundă cu Dumnezeu au folosit Psalmii ca pe o carte de rugăciuni, o carte ce le-a însoțit diminețile și serile călătoriei lor spirituale și creșterea în credință. De aceea consider că apropierea de Dumnezeu prin Cartea Psalmilor va fi extrem de binefăcătoare sufletului nostru.
More