Împărăția Lui Dumnezeu Aparține CopiilorSample
Ziua a șaptea: Harul în Împărăția lui Dumnezeu
Să ne întoarcem la cuvintele lui Isus cu care am început: „Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceți și nu deveniți asemenea copilașilor, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor.” Partea dificilă cu privire la învățătura lui Isus este aceea că, pe măsură ce trăim mai mult în lume cresc șansele ca acel tip de maturitate asemănătoare cu cea a copiilor să fie o tot mai mare provocare pentru noi. Avem răni reale în trecutul nostru care fac loc unei adevărate auto-compătimiri. Avem vise concrete pentru viitorul nostru care dau frâu liber voinței noastre proprii. De fapt, și noi am realizat câteva lucruri și ne place acest sentiment și ne dorim să-l experimentăm mai mult. Drept urmare, continuăm în direcția pe care ne-o dictează lumea.
Vrei ca harul lui Dumnezeu sau căile lumii să-ți modeleze momentele definitorii ale vieții tale? Acea maturitate asemănătoare cu cea a copiilor este o invitație la a ne dezvăța de toate instinctele de supraviețuire pe care le-am învățat din lume și apoi la a reînvăța să primim plini de bucurie, fascinația pe care am avut-o atunci când am pășit în această lume.
Isus încheie această învățătură cu: „Oricine primește în Numele Meu pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește.” Putem să acceptăm defectele și slăbiciunile nemascate ale unui copil datorită harului lui Dumnezeu în Isus. Dacă am primit de la El adevărata identitate și ne construim viața pe El, atunci, plini de har, putem face loc și altora în viața noastră. Putem să ne arătăm același har unul altuia. Deci, iată adevărul uimitor: măreția în Împărăția lui Dumnezeu constă în a primi și a dărui har.
Dumnezeu este gata să dezvăluie lumii cum arată harul: oameni suficient de îndrăzneți să trăiască această zi ca și cum ar fi singura care contează, suficient de aventuroși pentru a privi lumea cu fascinație și suficient de smeriți pentru a primi aceasta de la Dumnezeu cu bucurie.
Ești gata pentru o schimbare? Cuvântul tradus „schimbare” este exact același cuvânt tradus prin pocăință. Acesta este un cuvânt pe care nu îl folosim prea des în afara bisericii, dar pur și simplu înseamnă să mărturisim că am greșit și să renunțăm la acel lucru, apoi să ne întoarcem și să mergem în direcția opusă. Apropie-te de Isus, care spune: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă!”
Deci, invitația este în fața ta ... poți termina acest plan de citire cu bucuria unui copil, fiindcă ai renunțat la toate acele lucruri în care ți-ai pus încrederea în loc să-L primești pe Isus. Împărăția lui Dumnezeu este atât de prezentă și atât de bună.
Reflecție: De ce ne agățăm de propriile noastre poveri și respingem harul lui Isus?
Rugăciune: „Doamne, mărturisesc că îmi doresc ca cei din jurul meu să creadă că am totul sub control! Îndepărtează astăzi această mândrie de la mine și înlocuiește-o cu acea maturitate asemănătoare cu cea a copiilor. Vreau să-L cunosc pe Isus!”
Urmăriți întreaga predică a pastorului Tyler Staton „Împărăția lui Dumnezeu aparține copiilor" la https://lumo.onl/gkk.
Scripture
About this Plan
Cum ar fi dacă, una dintre cele mai reale și grozave invitații oferite vreodată, aceea de a te apropia de Dumnezeu, ar veni de unde nu te aștepți? Bazat pe o predică a pastorului Tyler Staton de la Oaks Church Brooklyn, acest studiu de 7 zile, care folosește materiale video de la LUMO, explorează modul în care prezența lui Dumnezeu este experimentată de cei care Îl primesc asemenea unor copii.
More