YouVersion Logo
Search Icon

Copil al lui IsusSample

Copil al lui Isus

DAY 1 OF 7

Sunt prea mic să păcătuiesc? Citește în Biblie: Psalmul 51:5 Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea. Credeam că sunt un copil bun: mergeam duminica la biserică, mă rugam înainte să mănânc sau să mă culc. Și credeam că sunt prea mic pentru ca să păcătuiesc. Într-o zi am neglijat temele și am jucat un joc pe calculator, cu un fel de șir de bile de diverse culori, pe care le eliminam grupându-le câte trei. Și dacă doar un moment nu eram atent, toate bilele acelea o luau la vale și jocul se sfârșea. Tot jucând și încercând să ating un alt nivel, mai sus, timpul să mă duc la școală a sosit. Și s-a întâmplat chiar în acea zi să fiu controlat la teme și să primesc pe caiet și în catalog un mare I (Insuficient). Eram terminat. Dar lucrurile rele nu s-au sfârșit prea curând. Pentru ca părinții să nu vadă am rupt pagina la caiet și i-am mințit că nu am luat nicio notă. Apoi învățătoarea a cerut semnătura lor pe pagină și am mințit-o că am pierdut caietul. Minciunile au ținut doar două săptămâni, până la următoarea ședință cu părinții.
Au aflat.
Încercările mele de a ascunde adevărul s-au sfârșit, ca bilele care au luat-o la vale.
Game over. Greșisem de prea multe ori și nu mai puteam continua. O greșeală a atras alta și apoi alta. Nu, nu eram prea mic pentru a păcătui. Gândul de azi: Nu încerca să acoperi o greșeală cu o alta. E mai bine să oprești totul la timp. Cere iertare de la oameni și de la Dumnezeu. Ca și copil al Lui, alege tabăra Sa, nu pe cea a lui satan. 1 Ioan 3:8 „Căci cine păcătuiește, este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început.”
Day 2