YouVersion Logo
Search Icon

Legământul VeșnicSample

Legământul Veșnic

DAY 7 OF 29

 Săptămâna 1 - Legămintele Binecuvântărilor   

Vineri – Binecuvântarea lui Hristos   

Citește: Geneza 22:15-18, Efeseni 1:3-14   

SORA: Efeseni 1:11-12   

  În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.  
 

   În Isus noi avem totul. Poate că nu simțim asta când ne uităm la circumstanțele noastre, dar dacă facem un pas în spate și privim la ce este mai important, vom vedea că în Hristos noi avem tot ce este necesar pentru viața și evlavia noastră. Noi avem tot ce avem nevoie în această viață și avem nădejde pentru o moștenire uimitoare în viitor.  
  
  Viața poate fi grea, dar este și scurtă. Veșnicia, pe de altă parte, este pentru totdeauna. Noi trebuie să ne concentrăm pe veșnicie. În Isus, noi avem o moștenire care include viața veșnică, eliberare completă de păcat, bucurie necurmată, pace și mulțumire care ne vor umple inimile, părtășie minunată cu alții și, cel mai important, pe Isus Însuși. Toate acestea sunt garantate, pentru că Dumnezeu ne-a promis și ne-a dat Duhul Sfânt ca pecete. Acest sigiliu nu poate fi rupt și Dumnezeu nu se poate întoarce de la ce a promis. Moștenirea ta este asigurată.  
  
  Rugăciune  
  Doamne, când începem să înțelegem tot ce ai făcut pentru noi, tot ce ne-ai dăruit și tot ce pregătești să ne dai în viitor, noi ar trebui să ne proșternem înaintea Ta cu recunoștință și închinare. Ajută-ne să vedem generozitatea Ta și lucrează în noi să Te iubim mai mult. Amin! 

Day 6Day 8

About this Plan

Legământul Veșnic

Legământul Veșnic este un studiu de patru săptămâni scris pentru vremea Ajunului. Ajunul este o perioadă în care se sărbătorește venirea Domnului Isus pe pământ și faptul că El împlinește promisiunile lui Dumnezeu. Acest studiu va evidenția modul în care Hristos a făcut aceasta cu poporul Său de-a lungul istoriei, finalizând studiul cu o săptămână care se concentrează pe sărbătoarea Nașterii Domnului.

More