YouVersion Logo
Search Icon

Legământul VeșnicSample

Legământul Veșnic

DAY 20 OF 29

Săptămâna 3 - Un legământ mai bun   

Joi – Împlinirea prin Hristos   

Citește: Matei 26:26-30, Evrei 9:15   

SORA: Evrei 9:15   

 Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.  
  

Odată cu venirea lui Hristos a venit și legământul nou, care nu mai era bazat pe fapte și jertfe, ci pe credința în lucrarea lui Isus. Dumnezeu știa, încă de la început, că oamenii nu vor fi în stare să păstreze legământul vechi, așa că l-a trimis pe Isus.  
 

Ce este foarte frumos la noul legământ e că Isus a făcut totul pentru noi. El a putut să țină legea cu desăvârșire, iar credincioșia Sa este considerată ca fiind a noastră. El a plătit datoria tuturor încălcărilor de lege. El a experimentat furia și judecata lui Dumnezeu în locul nostru. El a înviat din morți pentru ca noi să avem putere să luptăm cu păcatul, ca să nu ne lăsăm biruiți de el. Tot ce avem nevoie pentru viața aceasta ne-a fost oferit de Hristos prin viața, moartea și învierea Sa. Noi nu trebuie să mai facem nimic.  
  

Ce har glorios! Ce dragoste minunată. Este doar mila lui Dumnezeu.  
  

Rugăciune 

Doamne, sunt uimit de sacrificul pe care L-ai făcut ca să răscumperi niște oameni decăzuți. Tu ești tot ce este bun! Amintește-mi zilnic de darul salvării. Ajută-mă să trăiesc o viață plină de laudă. Amin!  
 

Day 19Day 21

About this Plan

Legământul Veșnic

Legământul Veșnic este un studiu de patru săptămâni scris pentru vremea Ajunului. Ajunul este o perioadă în care se sărbătorește venirea Domnului Isus pe pământ și faptul că El împlinește promisiunile lui Dumnezeu. Acest studiu va evidenția modul în care Hristos a făcut aceasta cu poporul Său de-a lungul istoriei, finalizând studiul cu o săptămână care se concentrează pe sărbătoarea Nașterii Domnului.

More