SelahSample
Selah – Urmează un paragraf nou
Un timp al umplerii.
Moise a trăit un timp de selah atunci când a urcat pe muntele Sinai și a fost în prezența lui Dumnezeu pentru 40 de zile.
Moise era sus pe munte timp în care poporul evreu era jos în vale.
Poporul era nerăbdător să ajungă în Canaan. Așa că, văzând că Moise întârzie să coboare, i-au cerut lui Aaron să facă un „dumnezeu care să meargă înaintea noastră”.
Acel timp de selah în care Moise se afla, putea și ar fi trebuit să fie un timp de selah și pentru poporul evreu. Moise a ales să urce pe munte, pentru a asculta ceea ce Dumnezeu voia să îi comunice, pe când poporul s-a grăbit să treacă în noul paragraf al vieții lor, uitând de Moise și ignorându-L pe Dumnezeu.
Au văzut ceea ce aveau alte popoare, așa că și-au dorit și ei o reprezentare fizică a Dumnezeului nevăzut. Erau cu privirile doar pe orizontală.
Ceea ce au văzut, li s-a părut normal!
Ceea ce li s-a părut normal, și-au dorit!
Și așa au ajuns să păcătuiască.
Ignorând acel moment de selah au fost nepregătiți pentru ceea ce urma. Rezultatul neascultării? Au continuat să fie cârtitori și nemulțumitori, ceea ce într-un final i-au costat 40 de ani de pribegie prin pustie.
Momentul de selah dat de Dumnezeu era menit să îi pregătească pentru noul paragraf al vieții lor. Dar în loc să se oprească și să Îl laude pe Dumnezeu, au ales varianta care părea mai ușoară, dar cu urmări mai dureroase.
În schimb Moise a urcat pe munte. A avut un timp al umplerii și s-a întors cu un mesaj clar din partea lui Dumnezeu. A știu ce are de făcut și a fost pregătit pentru noul paragraf al vieții lui!
Fiecare dintre noi are o alegere de făcut.
Vei rămâne cu privirea la ceea ce este orizontal sau vei urca pe munte?
Doar cei care urcă în prezența Domnului vor fi pregătiți pentru următorul paragraf al vieții lor. Restul, vor dansa în jurul vițeilor de aur.
Scripture
About this Plan
Rugăciunea mea din ultimul timp a fost: „Curățește-mă, umple-mă, folosește-mă!" Dumnezeu mi-a răspuns: „selah...". Exact ce aveam nevoie. Un timp de oprire, umplere și pregătire pentru ceea ce avea să urmeze. Tu ești pregătit pentru următorul paragraf din viața ta? Selah
More