Trăiește o viață cu un scop!Sample
„Să îi slujim pe ceilalți”
Definiția pentru slujire este pur și simplu de a fi disponibili să răspundem la nevoile celorlalți. Acel răspuns ar putea necesita timpul, talentul, resursele și efortul nostru; însă a sluji din dragoste față de Dumnezeu și față de ceilalți poate fi una dintre cele mai fericite și pline de satisfacții experiențe din viață.
Răspunsul la nevoile altora poate lua diferite forme și se poate concentra pe nevoile creștinilor și ale necredincioșilor deopotrivă. Există întotdeauna ocazii de a sluji în biserica locală, fie individual, fie ca parte a unei echipe. CHIAR ai ceva incredibil de valoros de oferit!
De asemenea, există ocazii care apar în contactul simplu individual cu oamenii sau pur și simplu putem să observăm nevoile cuiva și să răspundem cu ajutor nesolicitat.
Orice răspuns pe care îl oferi, fie că este vorba despre timp, resurse, talent sau pur și simplu un cuvânt de încurajare, reprezintă un act de slujire. Însă Dumnezeu înțelege, de asemenea, că avem o capacitate limitată de a oferi, deci, Se așteaptă să demonstrăm responsabilitate și o bună gestionare atunci când ne implicăm.
Dorința lui Dumnezeu este să oferim cu bucurie o parte din noi. Deși uneori poate fi dificil pentru unele persoane să spună nu, adevărul este că dacă ne suprasolicităm, ne privăm în cele din urmă de bucuria și veselia pe care dorește Dumnezeu să le avem atunci când servim.
About this Plan
Viața plină de bucurie și cu un scop se bazează pe relații, dragoste și credință. Dacă ești în căutare de mai multă claritate când vine vorba despre planul lui Dumnezeu pentru viața ta, implică-te în acest plan pentru a-ți concentra urmărirea și descoperirea. Extras din cartea „Din afara acestei lumi: Ghidul unui creștin pentru dezvoltare și scop” de David J. Swandt.
More