Promisiuni Pentru Fiecare ZiSample
Ce vom face?
„Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” – Galateni 6:9
În lumea în care trăim, vom avea tot felul de probleme, frustrări și dificultăți. Asta e viața. Știind lucrul acesta, ce vom face?
Trebuie să rămânem statornici și să perseverăm. Cu alte cuvinte, soluția este să nu renunți niciodată! Indiferent de ce se întâmplă în viața ta, victoria stă în refuzul de a renunța.
Ține minte că în toiul luptelor noastre, Duhul Sfânt face cea mai mare lucrare a Lui în noi. El nu este influențat de circumstanțe. Dacă avem cu adevărat încredere în El, nici noi nu ar trebui să fim! El nu este în viețile noastre doar pentru vremurile bune, ci și pentru cele dificile.
El ne va conduce prin orice, dacă nu cedăm și Îl urmăm. Aceasta înseamnă să fim constanți în rugăciune, fermi în deciziile noastre, statornici în credință și hotărâți să rămânem neclintiți în Cuvântul lui Dumnezeu și în promisiunile Sale față de noi.
De multe ori putem fi distrași de modul în care pare că merg lucrurile. De fapt, inamicul adoră să evidențieze asta! Dar amintește-ți, atunci Dumnezeu poate lucra cel mai mult. Vezi tu, nu e totul despre tine sau despre mine. Lucrarea Domnului în noi este pregătirea pentru lucrarea pe care El vrea să o facă prin noi!
Știu că viața poate fi uneori dificilă. Dar mai știu și că Dumnezeu ne va ajuta dacă rămânem statornici. Să ne bazăm pe Galateni 6:9: „Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”
Deci, permite-mi să te întreb din nou: Ce vei face? Răspunsul meu este să nu renunți niciodată! Care este răspunsul tău?
Rugăciune
Doamne, eu cred că Tu lucrezi în viața mea, chiar și în vremurile grele. Aleg astăzi să rămân neclintit și să fiu mereu ascultător de Tine.
Scripture
About this Plan
Începe-ți ziua cu învățături biblice practice de la Joyce. Acest devoțional zilnic îți va aduce speranță, te va ajuta să-ți reînnoiești mintea și vei descoperi că poți trăi fiecare zi cu scop și pasiune!
More