Ioan 11
11
Moartea şi învierea lui Lazăr
1Era un bolnav, Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. 2Maria era cea care Îl unsese cu mir pe Domnul şi Îi ştersese picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3De aceea surorile au trimis la El, spunând: „Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.” 4Când a auzit, Iisus a spus: „Această boală nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca prin ea să fie preamărit Fiul lui Dumnezeu.” 5Iisus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr. 6Totuşi, când a auzit că Lazăr este bolnav, Iisus a mai rămas două zile în locul unde era. 7Abia apoi le-a zis ucenicilor: „Să mergem din nou în Iudeea.” 8Ucenicii I-au spus: „Rabbi, adineauri Te căutau iudeii ca să Te ucidă cu pietre şi Te duci iar acolo?” 9Iisus le-a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi. 10Dar dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, fiindcă lumina nu este în el.” 11A spus acestea şi apoi le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc.” 12Ucenicii I-au spus: „Doamne, dacă a adormit, se va face bine.” 13Iisus vorbise despre moartea Lui, dar ei au crezut că vorbeşte despre somn. 14Atunci Iisus le-a spus limpede: „Lazăr a murit 15şi Mă bucur pentru voi că nu am fost acolo, ca să credeţi. Dar să mergem la el!” 16Atunci Toma, cel numit Geamănul, le-a zis celorlalţi ucenici: „Să mergem şi noi să murim cu el!”
Iisus, învierea şi viaţa
17Venind, Iisus l-a găsit pe Lazăr pus deja de patru zile în mormânt. 18Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. 19Mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi la Maria ca să le aducă mângâiere pentru fratele lor. 20Când Marta a auzit că vine Iisus, I-a ieşit în întâmpinare, iar Maria stătea în casă. 21Atunci Marta I-a zis lui Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit; 22dar şi acum, ştiu că orice ai cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.” 23Iisus i-a spus: „Fratele tău va învia.” 24Marta I-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua din urmă.” 25Iisus i-a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa: cel care crede în Mine, chiar dacă moare, va trăi 26şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veci. Crezi aceasta?” 27I-a spus: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume.”
Învierea lui Lazăr
28După ce a zis aceasta, s-a dus să o cheme pe Maria, sora ei, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă.” 29Ea, auzind, s-a sculat în grabă şi s-a dus la El. 30Iisus nu intrase în sat, ci se afla tot în locul unde Îi ieşise Marta în întâmpinare. 31Iar iudeii care erau cu Maria în casă şi o alinau, văzând că s-a sculat în grabă şi a ieşit, au mers după ea, crezând că a plecat la mormânt ca să plângă acolo. 32Când Maria a ajuns acolo unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui şi I-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.” 33Atunci Iisus, văzând-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul, s-a tulburat 34şi a zis: „Unde l-aţi pus?” Ei I-au zis: „Doamne, vino şi vezi!” 35Şi Iisus a plâns. 36Aşadar iudeii spuneau: „Iată cât de mult îl iubea!” 37Iar unii dintre ei au zis: „Oare acesta, care a deschis ochii orbului, nu putea să facă ceva să nu moară Lazăr?”
38Atunci, suspinând iar în Sine, Iisus a mers la mormânt, care era o peşteră şi la intrare era pusă o piatră. 39Iisus a spus: „Ridicaţi piatra!” Dar Marta, sora celui care murise, I-a spus: „Doamne, miroase deja, căci este de patru zile.” 40Iisus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” 41Au luat deci piatra, iar Iisus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. 42Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am vorbit, ca ei să creadă că Tu M-ai trimis.” 43După ce a spus acestea, a strigat tare: „Lazăre, vino afară!” 44Mortul a ieşit cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză şi faţa înfăşurată într-un giulgiu. Iisus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!”
Complotul pentru omorârea lui Iisus
45Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut, au crezut în El. 46Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce a făcut Iisus. 47Atunci marii preoţi şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: „Ce ne facem? Omul acesta face multe semne! 48Dacă Îl lăsăm, vor crede toţi în El şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul#Adică: Templul. şi poporul.” 49Unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în acel an, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic, 50nici nu vă gândiţi că vă e de folos să piară un singur om pentru popor şi să nu piară tot poporul.” 51Dar acest lucru nu l-a spus de la sine însuşi, ci, fiind mare preot în acel an, a profeţit că Iisus avea să moară pentru popor, 52şi nu numai pentru popor, ci şi ca să-i adune laolaltă pe copiii risipiţi ai lui Dumnezeu. 53Aşadar, din ziua aceea s-au hotărât să-L ucidă. 54De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustiu, într-o cetate numită Efraim, şi stătea acolo cu ucenicii Lui.
55Şi se apropia Paştele iudeilor şi mulţi din ţară au urcat la Ierusalim înainte de Paşte, ca să se curăţească. 56Îl căutau pe Iisus şi vorbeau între ei stând în Templu: „Ce credeţi? Oare nu va veni la sărbătoare?” 57Iar marii preoţi şi fariseii dăduseră porunci ca, dacă ştie cineva unde este, să le dea de ştire, ca să Îl prindă.
Atualmente selecionado:
Ioan 11: BINT09
Destaque
Partilhar
Copiar
Quer salvar os seus destaques em todos os seus dispositivos? Faça o seu registo ou inicie sessão
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.