Geneza 1
1
Vremurile străvechi de la facerea lumii până la Avraam
Facerea lumii
1La început, Dumnezeu Sfântul
A făcut cerul și pământul.
Lumina
2Pământul era gol cuprins,
Iar peste-al apelor întins,
Al beznei văl stăpân era.
Doar Duhul Domnului zbura
Peste a apelor pustie.
3Atuncea Domnu-a zis: „Să fie
Lumină pe acest pământ!”
Și-a fost cum zis-a Domnul Sfânt.
4El a văzut că este bună
Și n-a mai lăsat împreună,
Să stea lumină și-ntuneric:
Le-a despărțit, El, Cel Puternic.
5Lumina, a chemat-o „Zi”,
Iar întuneric cât va fi,
„Noapte”, nume i-a ticluit.
Și astfel, seara a venit,
Apoi a fost o dimineață –
Avem deci prima zi în față.
Cerul
6A doua zi, Domnul a zis:
„Între al apelor abis,
O-ntindere trebuie pus,
Spre-a despărți apa de sus,
De apele care sunt jos.”
7Și s-a făcut atunci, frumos,
Întinsul ce le-a despărțit
Și care „cer” a fost numit.
8În urmă, seara s-a lăsat.
Zorii apoi s-au revărsat
Cernându-și peste toate roua.
Și-astfel s-a dus ziua a doua.
Pământul
9A treia zi când a venit,
În ăst fel Domnul a vorbit:
„Voi, ape care sunteți jos!
Vă strângeți!” – și așa a fost.
În urma lor, s-a arătat
10Uscatul. Dumnezeu i-a dat
„Pământ” drept nume – și vă spun –
Și-acest a fost un lucru bun.
11Apoi Domnul a poruncit:
„Să dea pământul negreșit
Verdeață, iarbă și să dea
Pomi roditori de-asemenea;
Și toată lumea plantelor
Să-și dea în rod sămânța lor.”
12Așa a fost – cum a dorit –
Întreg pământul a-nverzit
13Și-apoi din nou s-a înnoptat:
A treia zi s-a terminat.
Soarele, luna și stelele
14În ziua ce-a urmat – în zori –
Domnul a zis: „Luminători,
Astăzi, pe cer, voi împărți.
Ei ziua o vor despărți
De noapte; vremi vor arăta,
Ani, zile. Cât pe cer vor sta,
15Vor trebui să lumineze
Pământul, și să îl vegheze.”
16De-atuncea, soarele și luna
Se urmăresc pe cer într-una –
Soarele ziua luminează,
Iar luna, noaptea argintează.
Să fie cerul mai bogat,
Domnul, și stele, a creat.
17Toate acestea, Domnul Sfântul,
18Pentru a lumina pământul,
Și ca să poată limpezi
Lumini din beznă, nopți din zi,
Le-a născocit cu multă artă,
Transformând cerul într-o hartă.
19Seara întâi aprinde harta
Și-astfel s-a dus ziua a patra.
Viețuitoarele mării
20În dimineața următoare,
Domnul a zis: „Viețuitoare
Să mișune în apa mării!
Păsări să zboare-n largul zării!”
21Precum a zis, s-a și făcut:
De viață apa s-a umplut,
Iar păsările au pornit
Și cerul l-au însuflețit.
22Domnul, la ele, s-a uitat
Și-apoi le-a binecuvântat.
23În zare soarele-a apus:
A cincea zi, în zbor, s-a dus.
Viețuitoarele pământului
24Domnul a zis: „Viețuitoare
De soi, vite și târâtoare,
Și fiare pământești să dea
Pământul! Asta-i voia Mea!”
25Cu animalele-a sfârșit,
Iar după ce s-a mai gândit,
26A zis: „Acuma face-vom
Un chip ca Noi – el va fi „om”.
Cu Noi se va asemăna,
Peste pământ va domina
Și toate câte le-am zidit –
Și pești și păsări, negreșit
Și animale – îi vor fi
Date, spre a le stăpâni.”
27Apoi, Domnul l-a modelat
Pe om, și chipul Său i-a dat.
A făcut parte bărbătească,
Și-n urmă parte femeiască.
28Când lucrul și l-a terminat,
La oameni, Domnul S-a uitat,
Spunând: „Creșteți, vă înmulțiți,
Pământul să îl stăpâniți!
Stăpâni să fiți pe peștii mării
Și peste păsările zării –
Pe tot ce e viețuitoare,
Pe tot ce mișcă azi sub soare.
29Drept hrană, iată că vă dau,
Ce soi de iarbă vreți voi, sau
De pomi. Toate ți-s date ție:
Deci omule, hrană să-ți fie!
30Iar fiarelor pământului
Și păsărilor cerului –
Tot ce se mișcă și se vede –
Primesc drept hrană, iarbă verde.”
31Domnul, privind la ce făcuse,
Că bune-s toate, El văzuse.
Astfel a fost din nou o seară
Și-apoi o dimineață iară.
A șasea zi se încheiase,
Iar El lucrarea-Și terminase.
Atualmente selecionado:
Geneza 1: BIV2014
Destaque
Partilhar
Copiar
Quer salvar os seus destaques em todos os seus dispositivos? Faça o seu registo ou inicie sessão
Copyright © 2014 Ioan Ciorca