Matei 10
10
Trimiterea celor Doisprezece
1Apoi Iisus i-a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată duhurile necurate şi să vindece orice boală şi orice slăbiciune. 2Iată numele celor doisprezece apostoli: întâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; apoi Iacov, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; 3Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; 4Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, care L-a vândut pe Iisus. 5Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Iisus, după ce le-a poruncit: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor. 6Ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. 7Pe drum, predicaţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape! 8Vindecaţi bolnavii, înviaţi morţii, curăţiţi leproşii, alungaţi demonii. În dar aţi primit, în dar să daţi! 9Nu luaţi cu voi nici aur, nici argint, nici aramă, 10nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, fiindcă vrednic este lucrătorul de hrana sa. 11Când intraţi într-o cetate sau într-un sat, căutaţi cine este vrednic între ei şi să rămâneţi acolo până veţi pleca. 12Când intraţi în casă, salutaţi-l, 13iar dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea. Dar dacă este nevrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. 14Dacă nu vă va primi cineva şi nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre. 15Adevărat vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru ţinuturile Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea.
Avertizări despre persecuţiile viitoare
16Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi deci înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. 17Păziţi-vă de oameni, fiindcă vă vor da în judecata sinedriilor şi vă vor bate în sinagogile lor. 18Din cauza Mea, veţi fi duşi înaintea guvernatorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor. 19Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi gândindu-vă cum sau ce veţi spune, fiindcă ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela. 20Căci nu veţi vorbi voi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi prin voi. 21Fratele va da la moarte pe frate şi tatăl pe copilul lui. Copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. 22Toţi vă vor urî din cauza Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. 23Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun, că nu veţi apuca să străbateţi cetăţile lui Israel până va veni Fiul Omului. 24Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de stăpânul său. 25Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi robului să fie ca stăpânul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult îi vor numi aşa pe cei din casa Lui.
26Aşadar, nu vă temeţi de ei, pentru că nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi făcut cunoscut. 27Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să predicaţi de pe acoperişul caselor. 28Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă mai degrabă de cel ce poate să nimicească şi sufletul şi trupul în gheenă. 29Nu se vând oare două păsări pe un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru! 30Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.
31Deci să nu vă temeţi! Voi sunteţi mai de preţ decât orice pasăre. 32De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, Îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. 33Dar oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. 34Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ. N-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35Căci am venit să despart pe fiu de tată, pe fiică de mamă, şi pe noră de soacră. 36Şi omul îi va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din familia lui. 37Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, iar cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. 38Cine nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. 39Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.
Răsplătirile bunăvoinţei arătate în Numele lui Iisus
40Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, îl primeşte pe cel care m-a trimis. 41Cine primeşte un profet, pentru că este profet, va primi răsplata unui profet şi cine primeşte pe un om drept, pentru că este un om drept, va primi răsplata unui om drept. 42Şi oricine va da de băut chiar şi un pahar de apă rece unuia din aceştia mai mici, numai pentru că sunt ucenici, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”
လက်ရှိရွေးချယ်ထားမှု
Matei 10: BINT09
အရောင်မှတ်ချက်
မျှဝေရန်
ကူးယူ
မိမိစက်ကိရိယာအားလုံးတွင် မိမိအရောင်ချယ်သောအရာများကို သိမ်းဆည်းထားလိုပါသလား။ စာရင်းသွင်းပါ (သို့) အကောင့်ဝင်လိုက်ပါ
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.