1
Geneza 2:24
Biblia în versuri 2014
De-aceea omul va lăsa Pe tatăl și pe mama sa, De soața lui se va lipi, Iar cei doi doar un trup vor fi.”
ႏွိုင္းယွဥ္
Geneza 2:24ရွာေဖြေလ့လာလိုက္ပါ။
2
Geneza 2:18
Domnul, adânc, a cugetat Și-apoi astfel a cuvântat: „E-nsingurat omul acel; Un ajutor fac pentru el.”
Geneza 2:18ရွာေဖြေလ့လာလိုက္ပါ။
3
Geneza 2:7
Atunci Domnul a modelat – Din lut – un om, și i-a suflat, Un duh de viață-n nări, și știu Că l-a făcut un suflet viu.
Geneza 2:7ရွာေဖြေလ့လာလိုက္ပါ။
4
Geneza 2:23
Când a văzut-o lângă el, Omul a glăsuit astfel: „Iată, acuma s-a găsit Un ajutor ce-i potrivit Ca să îmi șeadă-alăturea – Care e scos din carnea mea. „Femeie”, va fi ea chemată, Căci din bărbat a fost luată.”
Geneza 2:23ရွာေဖြေလ့လာလိုက္ပါ။
5
Geneza 2:3
Domnul a binecuvântat A șaptea zi. N-a mai lucrat În ea, ci doar S-a odihnit Și astă zi, El a sfințit.
Geneza 2:3ရွာေဖြေလ့လာလိုက္ပါ။
6
Geneza 2:25
Deși omul și soața lui Se aflau goi, lor – nici unui – De-acest fapt nu le-a fost rușine, Căci nu știau ce-i rău s-au bine.
Geneza 2:25ရွာေဖြေလ့လာလိုက္ပါ။
ပင္မစာမ်က္ႏွာ
သမၼာက်မ္းစာ
အစီအစဥ္မ်ား
ဗီဒီယိုမ်ား