Geneza 6

6
Stricăciunea oamenilor
1Când au început oamenii să se înmulțească#Gen. 1:28. pe fața pământului și li s‑au născut fiice, 2fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor sunt frumoase și, dintre toate, și‑au luat de neveste#Dt. 7:3,4. pe acelea pe care și le‑au ales. 3Atunci, DOMNUL a zis: „Duhul#Gal. 5:16,17. 1Pt. 3:19,20. Meu nu va rămâne#6:3 Sau: „nu se va lupta”, „nu va stăpâni”, „nu va locui”. pururea în om, căci#Ps. 78:39. omul nu este decât carne: zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
4Uriașii erau pe pământ în zilele acelea, dar și mai apoi, când intrau fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor, iar ele le nășteau copii; aceștia au fost vitejii de odinioară, oameni cu renume.
5 DOMNUL a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice pornire#6:5 Sau: „plăsmuire”. Vezi și 8:21. a gândurilor#Gen. 8:21. Dt. 29:19. Pr. 6:18. Mt. 15:19. din inima lui era îndreptată în fiecare zi numai spre rău. 6DOMNULUI I‑a părut rău#Num. 23:19. 1Sam. 15:11,29. 2Sam. 24:16. Mal. 3:6. Iac. 1:17. că l‑a făcut pe om pe pământ și S‑a mâhnit#Is. 63:10. Ef. 4:30. în inima Lui. 7Și DOMNUL a zis: „Îi voi șterge de pe fața pământului pe oamenii pe care i‑am creat, împreună cu vitele, târâtoarele și păsările cerului; căci Îmi pare rău că i‑am făcut.” 8Dar Noe a căpătat#Gen. 19:19. Ex. 33:12,13,16,17. Lc. 1:30. Fap. 7:46. milă înaintea DOMNULUI.
Noe
9Aceasta este istoria lui Noe.
Noe#Gen. 7:1. Ez. 14:14,20. Rom. 1:17. Evr. 11:7. 2Pt. 2:5. era un om drept, desăvârșit între cei din vremea lui: Noe#Gen. 5:22. umbla cu Dumnezeu. 10Lui i s‑au născut trei fii: Sem#Gen. 5:32., Ham și Iafet. 11Pământul era stricat#Gen. 7:1; 10:9; 13:13. 2Cr. 34:27. Lc. 1:6. Rom. 2:13; 3:19. înaintea lui Dumnezeu și plin#Ez. 8:17; 28:16. Hab. 2:8,17. de violență. 12Dumnezeu S‑a uitat#Gen. 18:21. Ps. 14:2; 33:13,14; 53:2,3. spre pământ și iată, era stricat, căci orice făptură își stricase calea pe pământ.
13Atunci, Dumnezeu i‑a zis lui Noe: „Sfârșitul#Ier. 51:13. Ez. 7:2,3,6. Am. 8:2. 1Pt. 4:7. tuturor făpturilor este hotărât înaintea Mea, fiindcă s‑a umplut pământul de violență din pricina lor; iată, am#Gen. 6:17. să le nimicesc împreună cu pământul. 14Fă‑ți o arcă din lemn de gófer#6:14 Specie de arbore necunoscută; transliterare a termenului ebraic.; arca să o faci cu încăperi și să o tencuiești cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară. 15Iată cum s‑o faci: arca să aibă trei sute de coți lungime, cincizeci de coți lățime și treizeci de coți înălțime. 16Să‑i faci o fereastră#6:16 Sau: „acoperiș”., pe care s‑o închei sus, la distanță de un cot. Intrarea arcei s‑o pui într‑o latură a ei; și să‑i faci trei punți: jos, la mijloc și sus. 17Iată, Eu#Gen. 6:13. Gen. 7:4,21‑23. 2Pt. 2:5. voi aduce un potop de ape asupra pământului, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viață; tot ce este pe pământ va pieri. 18Dar voi încheia legământul Meu cu tine: să#Gen. 7:1,7,13. 1Pt. 3:20. 2Pt. 2:5. intrați în arcă tu și fiii tăi, nevasta ta și nevestele fiilor tăi împreună cu tine. 19Și din tot ce este viu, din orice făptură, să aduci în arcă perechi#Gen. 7:8,9,15,16. din fiecare soi, ca să le ții în viață împreună cu tine; parte bărbătească și parte femeiască să fie. 20Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor și din toate târâtoarele pământului după soiul lor, să vină#Gen. 2:9; 7:9,15. la tine, perechi din fiecare soi, ca să le ții în viață. 21Și tu ia din toate merindele care se mănâncă și adună‑le la tine, ca să vă slujească de hrană ție și lor!”
22Și Noe#Evr. 11:7. Ex. 40:16. a făcut întocmai. După cum#Gen. 7:5,9,16. îi poruncise Dumnezeu, așa a făcut.

Terpilih Sekarang Ini:

Geneza 6: EDCR

Highlight

Kongsi

Salin

None

Ingin menyimpan sorotan merentas semua peranti anda? Mendaftar atau log masuk