Geneza 4

4
Cain și Abel
1Și Adam a cunoscut pe Eva, nevasta sa; și ea a zămislit și a născut pe Cain și a zis: Am dobândit un bărbat cu Domnul. 2Și, iarăși, a născut pe fratele său Abel. Și Abel era păstor, iar Cain era#Cap. 3.23; 9.20. plugar. 3Și a fost așa: după o vreme Cain a adus#Num. 18.12. din roadele ogorului un dar Domnului. 4Și Abel a adus și el#Num. 18.17. Prov. 3.9. din cele dintâi ale oilor lui și din grăsimea lor. Și Domnul#Evr. 11.4. a privit cu plăcere la Abel și la darul său. 5Iar la Cain și la darul său n‐a privit cu plăcere. Și Cain s‐a mâniat foarte tare#Cap. 31.2., și fața i s‐a posomorât. 6Și Domnul a zis lui Cain: De ce ești mâniat? Și de ce ți s‐a posomorât fața? 7Dacă faci bine, nu va fi ridicată ea în sus? Și dacă nu faci bine, păcatul zace#Iac. 1.15. la intrare și spre tine îi va fi dorința, iar tu stăpânește peste el. 8Și Cain a vorbit lui Abel, fratele său. Și a fost așa: când erau ei în câmp, Cain s‐a sculat împotriva lui Abel, fratele său#Mat. 23.35. 1 In. 3.12. Iuda 11., și l‐a ucis.
Pedeapsa lui Cain
9Și Domnul a zis lui Cain#Ps. 9.12.: Unde este Abel, fratele tău? Și el a zis#In. 8.44.: Nu știu; sunt eu păzitorul fratelui meu? 10Și el a zis: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău#Evr. 12.24. Ap. 6.10. strigă la mine din pământ. 11Și acum blestemat să fii în pământul care și‐a deschis gura să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 12Când vei ara pământul, nu‐ți va da de acum puterea lui; fugar și pribeag să fii pe pământ. 13Și Cain a zis Domnului: Pedeapsa mea este prea mare ca s‐o port. 14#Iov 15.20‐24. Iată m‐ai izgonit astăzi de pe fața pământului și voi fi ascuns#Ps. 51.11. de fața ta și voi fi fugar și pribeag pe pământ și va fi așa#Cap. 9.6. Num. 35.19, 21, 27.: oricine mă va găsi mă va ucide. 15Și Domnul i‐a zis: De aceea oricine ucide pe Cain va cădea sub răzbunare#Ps. 79.12. de șapte ori. Și Domnul a#Ezec. 9.4, 6. pus un semn pe Cain ca nu cumva găsindu‐l cineva, să‐l lovească. 16Și Cain a#2 Reg. 13.23; 24.20. Ier. 23.39; 52.3. ieșit de la fața Domnului și a locuit în țara Nod la răsăritul Edenului.
Cain și urmașii lui
17Și Cain a cunoscut pe nevasta sa și ea a zămislit și a născut pe Enoh. Și el a zidit o cetate și#Ps. 49.11. a pus numele cetății după numele fiului său Enoh. 18Și lui Enoh i s‐a născut Irad și Irad a născut pe Mehuiael și Mehuiael a născut pe Metușael și Metușael a născut pe Lameh. 19Și Lameh a luat două neveste: numele uneia era Ada și numele celeilalte Țila. 20Și Ada a născut pe Iabal; el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi și au vite. 21Și numele fratelui său era Iubal: el era#Rom. 4.11, 12. tatăl celor ce mânuiesc arfa și cimpoiul. 22Și Țila a născut și ea pe Tubal‐Cain, făuritorul oricărei unelte de aramă și fier. Și sora lui Tubal‐Cain era Naama. 23Și Lameh a zis nevestelor sale: Ada și Țila, auziți glasul meu. Voi, neveste ale lui Lameh, plecați urechea la graiul meu. Căci am ucis un bărbat pentru că m‐a rănit, și un tânăr pentru că m‐a lovit. 24#Vers. 15. Dacă de șapte ori va fi răzbunat Cain, Lameh de șaptezeci și șapte de ori.
Nașterea lui Set
25Și Adam a cunoscut iarăși pe nevasta sa și ea a născut un fiu și#Cap. 5.3. i‐a pus numele Set: Căci, a zis ea, Dumnezeu mi‐a rânduit o altă sămânță în locul lui Abel; căci Cain l‐a ucis. 26Și lui Set i#Cap. 5.6. s‐a născut și lui un fiu și i‐a pus numele Enoș. Atunci au început oamenii#1 Reg. 18.24. Ps. 116.17. Ioel 2.32. Țef. 3.9. 1 Cor. 1.2. să cheme numele Domnului.

Terpilih Sekarang Ini:

Geneza 4: VDCL

Highlight

Kongsi

Salin

None

Ingin menyimpan sorotan merentas semua peranti anda? Mendaftar atau log masuk