Geneza 4

4
Cain și Abel
1Adam s-a împreunat cu nevasta sa, Eva; ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Cain. Și a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” 2L-a mai născut și pe fratele său, Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar#Cap. 3:23; 9:20.. 3După o bucată de vreme, Cain I-a adus Domnului o jertfă de mâncare#4:3 Sau: o jertfă pentru păcat. din roadele#Num. 18:12. pământului. 4Abel a adus și el o jertfă de mâncare din oile întâi#Num. 18:17. Prov. 3:9. născute ale turmei lui și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere#Evr. 11:4. spre Abel și spre jertfa lui, 5dar spre Cain și spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare și#Cap. 31:2. i s-a posomorât fața. 6Și Domnul i-a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat și pentru ce ți s-a posomorât fața? 7Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândește#Iac. 1:15. la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești!” 8Însă Cain i-a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieșim la câmp!” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său, Abel, și l-a omorât#Mat. 23:35. 1Ioan 3:12. Iuda 11..
Pedeapsa lui Cain
9Domnul i-a zis lui Cain: „Unde#Ps. 9:12. este fratele tău, Abel?” El a răspuns: „Nu știu#Ioan 8:44.. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” 10Și Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul#Evr. 12:24. Apoc. 6:10. sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. 11Acum, blestemat ești tu, izgonit din ogorul acesta, care și-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! 12Când vei lucra pământul, să nu-ți mai dea bogăția lui! Pribeag și fugar să fii pe pământ!” 13Cain I-a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. 14Iată că Tu#Iov 15:20‑24. mă izgonești azi de pe fața pământului; eu va trebui să mă ascund de Fața#Ps. 51:11. Ta și să fiu pribeag și fugar pe pământ; și oricine#Cap. 9:6. Num. 35:19,21,27. mă va găsi mă va omorî.” 15Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci, dacă îl va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de șapte#Ps. 79:12. ori!” Și Domnul a hotărât#Ezec. 9:4,6. un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare. 16Apoi Cain a ieșit#2Împ. 13:23; 24:20. Ier. 23:39; 52:3. din Fața Domnului și a locuit în țara Nod#4:16 Adică: Fugă., la răsărit de Eden.
Cain și urmașii lui
17Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată și l-a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate și a pus#Ps. 49:11. acestei cetăți numele fiului său, Enoh. 18Enoh a fost tatăl lui Irad, Irad a fost tatăl lui Mehuiael, Mehuiael a fost tatăl lui Metușael și Metușael a fost tatăl lui Lameh. 19Lameh și-a luat două neveste: numele uneia era Ada și numele celeilalte era Țila. 20Ada l-a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi și păzesc vitele. 21Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl#Rom. 4:11,12. tuturor celor ce cântă cu alăuta și cu cavalul. 22Țila, de partea ei, l-a născut și ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama.
23Lameh le-a zis nevestelor sale:
„Ada și Țila, ascultați glasul meu!
Nevestele lui Lameh, ascultați cuvântul meu!
Am omorât un om pentru rana mea
și un tânăr pentru vânătăile mele.
24Cain#Vers. 15 va fi răzbunat de șapte ori,
iar Lameh, de șaptezeci de ori câte șapte.”
Nașterea lui Set
25Adam s-a împreunat iarăși cu nevasta sa; ea a născut un fiu și i-a#Cap. 5:3. pus numele Set#4:25 Adică: Înlocuit., căci a zis ea: „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânță în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.” 26Lui Set i s-a născut#Cap. 5:6. și lui un fiu și i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme#1Împ. 18:24. Ps. 116:17. Ioel 2:32. Țef. 3:9. 1Cor. 1:2. Numele Domnului.

ಪ್ರಸ್ತುತ ಆಯ್ಕೆ ಮಾಡಲಾಗಿದೆ:

Geneza 4: EDC100

Highlight

ಶೇರ್

ಕಾಪಿ

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in