Matei 9
9
Vindecarea unui paralitic
(Mc. 2:1-12; Lc. 5:17-26)
1Atunci, El S-a suit într-o barcă, a trecut pe țărmul celălalt#9:1 nt Lit. a trecut dincolo. și a venit în cetatea Sa. 2Și iată că I-au adus un paralitic care era întins pe un pat#9:2 nt Substantivul κλίνη se referă aici la o saltea, la o rogojină sau chiar la o targă, deși pentru targă (sau pat) există un alt cuvânt (κράβατος). Termenul κλίνη se referă și la saltelele pe care iudeii stăteau, rezemați pe cotul stâng, în jurul unor mese joase (BDAG 549, s.v. κλίνη 1).. Când a văzut Isus credința lor, i-a zis paraliticului: „Îndrăznește, fiule#9:2 nt Lit. copile.! Păcatele îți sunt iertate!” 3Atunci, unii dintre cărturari ziceau între ei: „Omul acesta rostește blasfemii!” 4Cunoscându-le gândurile, Isus a zis: „De ce gândiți rău în inimile voastre? 5Ce este mai ușor: a-i spune «Iertate îți sunt păcatele!» sau a-i zice: «Ridică-te și umblă!»? 6Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, «Ridică-te!»”, îi zise El atunci paraliticului, «ia-ți patul#9:6 nt Vezi nota de la 9:2. și du-te acasă!»” 7Și el s-a ridicat și a plecat acasă. 8Când au văzut mulțimile lucrul acesta, s-au înfricoșat#9:8 ct Unele mss conțin: s-au mirat. și-L slăveau pe Dumnezeu, Care a dat#9:8 nt, ne Participiul atributiv τὸν δόντα, Care a dat, este la timpul aorist și, de aceea, nu trebuie tradus la timpul prezent „Care dă”. Unii traducători ignoră acest aspect gramatical și, traducând la timpul prezent, pretind că evanghelistul Matei se referă aici la autoritatea dată în mod repetat apostolilor, episcopilor și preoților de a ierta păcatele (vezi trad. VBA). În primul rând, textul nu precizează dacă mirarea mulțimilor a fost stârnită de faptul că un om iartă păcatele sau de vindecarea acestui paralitic. Chiar dacă am accepta situația puțin probabilă că autoritatea care i-a pus în uimire pe galileeni se referă la iertarea păcatelor, totuși pluralul „oamenilor” nu transmite nicidecum ideea că această autoritate a fost dată și altor oameni în afară de Isus. Ceea ce a cauzat mirarea mulțimilor și slăvirea lui Dumnezeu a fost faptul că, în premieră, un reprezentant al oamenilor este înzestrat cu o asemenea autoritate. Pluralul „oamenilor” contrastează cu Dumnezeu, Care, așa cum credeau mulțimile, era Singurul care putea ierta păcatele. oamenilor o asemenea autoritate.
Chemarea lui Matei
(Mc. 2:13-17; Lc. 5:27-32)
9Pe când pleca Isus de acolo, a văzut un om pe nume Matei șezând la vamă#9:9 nt Substantivul τελώνιον, se referă la „oficiul” unde erau colectate impozitele și taxele (BDAG 999, s.v. τελώνιον), corespunzător fiscului de astăzi, evident fără confortul unui birou din zilele noastre. O particularitate a „vămii” din Palestina secolului I este că aceasta era aservită autorității romane. și i-a zis: „Urmează-Mă!” El s-a ridicat și L-a urmat. 10Și, pe când stătea la masă#9:10 nt Lit. stătea rezemat. În timpul lui Isus, mesenii stăteau pe niște saltele sau rogojini, în jurul unor mese joase. Erau rezemați pe cotul stâng, și se serveau cu mâna dreaptă. în casă, iată că au venit mulți vameși și păcătoși și au stat la masă cu Isus și cu ucenicii Săi. 11Când au văzut fariseii, le-au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru împreună cu vameșii și păcătoșii?” 12Auzindu-i, El le-a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” 13Mergeți, dar, și învățați ce înseamnă «Milă voiesc, nu jertfe!»#9:13 Osea 6:6. Căci n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.#9:13 ct Unele mss adaugă: la pocăință.”
Despre post
(Mc. 2:18-22; Lc. 5:33-39)
14Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan și I-au zis: „De ce noi și fariseii postim des, dar ucenicii Tăi nu postesc?” 15Isus le-a răspuns: „Oare se pot tângui nuntașii#9:15 nt Lit. fiii odăii de nuntă. atâta vreme cât mirele este cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti. 16Nimeni nu pune un petic de stofă nouă#9:16 nt Lit. neintrată la apă. pe o haină veche, căci peticul#9:16 nt Sau umplutura (πλήρωμα). va rupe#9:16 ne Fiind cusut la o haină veche, la prima spălare peticul cel nou se va strânge și va rupe materialul vechi din jurul lui, astfel făcând ruptura în haină și mai mare. din haină și ruptura se va face și mai mare#9:16 nt Lit. mai urâtă.. 17Nici vin nou nu toarnă nimeni în burdufuri vechi; altfel, plesnesc burdufurile și se varsă și vinul, iar burdufurile se distrug. Ci vinul nou se pune#9:17 nt Lit. ei pun. în burdufuri noi și, astfel, se păstrează amândouă.”
Fiica unui conducător și femeia cu pierdere de sânge
(Mc. 5:21-43; Lc. 8:40-56)
18Pe când le spunea El aceste lucruri, a venit un conducător#9:18 nt În Mc. 5:22, unul din mai-marii sinagogii. al sinagogii, I s-a închinat și I-a zis: „Fiica mea tocmai a murit#9:18 nt Lit. s-a sfârșit.. Dar vino#9:18 nt Lit. venind. Modificat pentru a adapta textul la o exprimare corectă în limba română., pune-Ți mâna peste ea și va trăi!” 19Isus S-a ridicat și a mers după el, împreună cu ucenicii Lui. 20Dar, iată că o femeie care de doisprezece ani suferea de o pierdere de sânge, a venit pe dinapoi și I-a atins poala#9:20 ne Sau ciucurii albaștri pe care iudeii erau obligați să-i aibă la cele patru colțuri ale hainei care se purta pe deasupra, și prin care aceștia își exprimau ascultarea față de Lege (Num. 15:38-39; Dt. 22:12). Vezi BDAG 564, s.v. κράσπεδον, 2. hainei Lui. 21Căci își zisese: „Dacă I-aș atinge măcar haina, m-aș vindeca#9:21 nt Lit. voi fi vindecată. Prezența unei subordonate condiționale cere traducerea acestui viitor pasiv (σωθήσομαι) cu un verb la modul condițional-optativ..” 22Isus S-a întors și, văzând-o, i-a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a vindecat#9:22 nt Sau te-a mântuit. BDAG recomandă ca verbul σῴζω să fie tradus aici prin „a scăpa de boală” (BDAG 982, s.v. σῴζω 1c).!” Și femeia a fost vindecată, chiar din ceasul acela. 23Când a ajuns Isus la casa conducătorului sinagogii și a văzut pe cei care cântau la fluier și mulțimea tulburată, 24a zis: „Dați-vă la o parte, căci fetița n-a murit, ci doarme!” Ei râdeau de El. 25După ce mulțimea a fost scoasă afară, El a intrat în casă, a prins-o pe fetiță de mână și ea s-a ridicat. 26Vestea#9:26 nt Lit. faima. aceasta s-a răspândit în toată regiunea aceea.
Vindecarea a doi orbi
27Când a plecat Isus de acolo, doi orbi au mers după El strigând: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” 28După ce a intrat în casă, orbii au venit la El și Isus le-a zis: „Credeți voi că pot să fac acest lucru?” Ei I-au răspuns: „Da, Doamne!” 29Atunci El le-a atins ochii, zicând: „Facă-vi-se#9:29 nt Gr. γενηθήτω ὑμῖν, să vi se întâmple. după credința voastră!” 30Și ochii lor au fost deschiși. Isus le-a poruncit cu asprime: „Aveți grijă să nu afle nimeni!” 31Dar ei, cum au ieșit, au răspândit vestea#9:31 nt Lit. faima. despre El în toată regiunea aceea.
Vindecarea unui om mut
32Pe când ieșeau din casă, iată că I-au adus un om mut, un demonizat. 33După ce demonul a fost scos din el, mutul a vorbit. Mulțimile se mirau și ziceau: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel!” 34Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul căpeteniei demonilor scoate El demonii!”
Mila lui Isus pentru mulțimi
35Isus străbătea toate cetățile și satele, învățându-i în sinagogile lor, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință. 36Văzând mulțimile, I s-a făcut milă de ele, căci erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor. 37Atunci le-a zis ucenicilor Săi: „Secerișul este mare#9:37 nt Lit. mult., dar lucrătorii sunt puțini. 38Rugați, dar, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său!”
ಪ್ರಸ್ತುತ ಆಯ್ಕೆ ಮಾಡಲಾಗಿದೆ:
Matei 9: NTSBR
Highlight
ಶೇರ್
ಕಾಪಿ
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2023 Societatea Biblică din România, Oradea