Geneza 6

6
Fiii lui Dumnezeu și fiii oamenilor
1Când oamenii au început să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fete, 2fiii lui Dumnezeu#6,2 Nu trebuie înțeles ca adevărați fii născuți de Dumnezeu. Sensul termenului „fiu” este larg și se referă aici la indivizi care aparțin într-un anumit mod sferei divine. Exegeza tradițională vedea în aceste ființe fie îngeri, fie nobili din aristocrația regală, fie bărbați din descendența lui Set, oameni buni și drepți. au văzut că fiicele oamenilor#6,2 Expresia ar putea fi o referință la femeile care formau haremul nobililor sau la femeile din dinastia Càiniților, oameni nelegiuți. erau frumoase; și-au luat de soții dintre toate cele pe care le-au ales. 3Domnul a zis: „Duhul meu nu va rămâne pe vecie în om#6,3 Retragerea spiritului amintește Gen 1,2 unde Duhul se purta peste ape. Unde plutește Duhul, acolo este ordine, iar haosul e restrâns. Când Duhul e retras haosul se răspândește necontrolat.. El nu este decât carne, iar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani”#6,3 Duhul sau puterea vitală („rûah”) este darul lui Dumnezeu pentru viața omului (cf. Num 16,22; Iob 27,3; Ps 104,29; Qoh 12,7). Omul este făcut din țărână și fără „rûah” nu este decât carne, egal cu animalele (cf. Gen 6,17; Qoh 3,21). În polemică indirectă față de cultul fecundității din Canaàn, autorul afirmă că viața este numai darul lui Dumnezeu și nu rezultatul practicilor magice. Reducerea lungimii vieții devine o condiție comună pentru toată omenirea care descoperă în felul acesta dependența sa totală de Duhul Domnului. Cei 120 de ani ar putea sugera durata până la potop.. 4Uriașii#6,4 Termenul „nᵊpílîm” mai apare în Biblie doar în Num 13,33, desemnând o parte din populația preIsraèlită a Palestínei. Conform textului, aceștia erau oameni de statură impresionantă, acesta fiind probabil motivul pentru care LXX traduce termenul cu „hoi gigantes” („giganții”). erau pe pământ în zilele acelea, chiar și după ce au venit fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor și le-au născut [copii]. Aceștia sunt vitejii din vechime, oameni renumiți#6,4 Lit.: „oameni ai numelui”..
POTOPUL
Răspândirea răului
5Domnul a văzut că răutatea omului pe pământ era mare și că toate gândurile plănuite de inima lui erau rele tot timpul. 6Domnului i-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ și s-a mâhnit în inima lui#6,6 Un astfel de verset amintește că Dumnezeul Vechiului Testament nu este incapabil de a simți durere, amărăciune și regret. Definirea lui Dumnezeu ca „absolutul impasibil” este doar o parte din adevăr.. 7Și a spus Domnul: „Îl voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l-am creat și, împreună cu omul, și animalele, reptilele și păsările cerului, deoarece îmi pare rău că le-am făcut”. 8Însă Nóe a aflat har în ochii Domnului.
9Aceasta este descendența lui Nóe. Nóe era un om drept și integru între cei din generația sa: Nóe umbla cu Dumnezeu. 10Lui Nóe i s-au născut trei fii: Sem, Ham și Iafét. 11Pământul era corupt în fața lui Dumnezeu; pământul era plin de violență. 12Dumnezeu s-a uitat spre pământ și iată că pământul era corupt; căci orice făptură își pervertise calea pe pământ#6,12 Verbul „šāḥat” apare de trei ori în aceste două versete. Spre deosebire de relatările Mesopotamiene ale potopului, unde pedeapsa aplicată de zei se datora unui capriciu (erau deranjați de mulțimea oamenilor gălăgioși), pentru autorul biblic, motivația pedepsei este răutatea omului care a pervertit întregul pământ..
Pregătirile pentru potop
13Dumnezeu i-a zis lui Nóe: „Sfârșitul oricărei făpturi vine înaintea mea, fiindcă s-a umplut pământul de violență din cauza [oamenilor]. Iată, îi voi nimici împreună cu pământul! 14Fă-ți o arcă#6,14 Cuvântul ebraic „tēḇah” apare numai aici și în Ex 2,3.5 cu referință la coșul în care a fost așezat copilul Moise. Astfel două personaje remarcabile ale Scripturii sunt salvate de la pieire prin arcă. din lemn de chiparos; să faci încăperi#6,14 Lit.: „cuiburi”. în arcă și s-o acoperi cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară! 15Iată cum s-o faci: arca să aibă trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime și treizeci de coți în înălțime. 16Să faci arcei un acoperiș#6,16 Am preferat traducerea „acoperiș”, termenul corespunzând mai bine sensului general al frazei. Alții preferă sensul mai frecvent al termenului „ṣōhar” și traduc: „să faci o fereastră în partea de sus cu latura de un cot!”. și să-l înalți până la un cot; ușa să o pui într-o latură a arcei; să faci un nivel jos, al doilea la mijloc și al treilea sus.
17Iată, eu voi face să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească toată făptura care este pe el, suflarea de viață de sub cer; tot ce este pe pământ își va da duhul. 18Eu închei#6,18 Lit.: „fac să se ridice”. alianța mea cu tine! Să intrați în arcă, tu și fiii tăi, soția ta și soțiile fiilor tăi împreună cu tine! 19Din toate viețuitoarele, din toate făpturile#6,19 LXX cunoaște o variantă extinsă a textului: „din toate dobitoacele, din toate târâtoarele, din toate fiarele și din tot trupul, tu vei aduce în arcă două câte două ca să le ții în viață împreună cu tine”., să iei câte două în arcă pentru ca să rămână în viață împreună cu tine; să fie parte bărbătească și parte femeiască. 20Din păsări după specia lor, din animale după specia lor și din toate târâtoarele de pe pământ după specia lor, din toate să iei câte două la tine, ca să rămână în viață!#6,20 Această relatare subliniază un aspect al realității: oamenii și animalele se strâng împreună în fața catastrofelor care amenință viața, așa cum a fost la creație. Animalele pier împreună cu oamenii și oamenii și animalele se salvează împreună. 21Și tu, ia-ți din toate alimentele care se mănâncă și adună-ți provizii, ca să vă fie hrană ție și lor”! 22Nóe a făcut după toate cele poruncite de Dumnezeu: așa a făcut. #In 3,5-6 #Dt 2,10; Sir 16,7; Bar 3,26-28 #Ps 14,2-3; Ier 5,1-5; 6,28 #8,21 #1Sam 15,35; Ex 32,12-14; Ier 18,8-10; Ióna 4,2 #18,3; 2Sam 15,25; Lc 1,30 #Sir 44,17; Evr 11,7; 2Pt 2,5 #18,20-32 #Evr 11,7; 1Pt 3,20 #Ps 29,10; 93,2-4

ಪ್ರಸ್ತುತ ಆಯ್ಕೆ ಮಾಡಲಾಗಿದೆ:

Geneza 6: VBRC2020

Highlight

ಶೇರ್

ಕಾಪಿ

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in