Luca 22
22
Sfat împotriva lui Iisus
1Când praznicul Azimilor –
Numit și cel al Paștelor –
2Se-apropia, preoții mari,
Precum și ai lor cărturari,
Cătau un mijloc – oarecare –
Ca pe Iisus, să Îl omoare;
Pe față, nu Îl atacau,
Căci, de noroade, se temeau.
3Satan a hotărât să plece,
La unul din cei doisprezece –
La cel care iubea mult banul –
La Iuda, zis Iscarioteanul.
4La preoții cei mari, s-a dus
Iuda, să-L vândă, pe Iisus.
Cu ei, în taină, s-a-nțeles
Și, împreună, au ales –
Cu căpitanul străjilor –
În ce fel, pe Învățător,
Să-L vândă. Ei l-au ascultat
5Și, foarte mult, s-au bucurat;
Au hotărât ca bani să-i dea,
Pentru ceea ce plănuia.
6După ce le-a făgăduit,
Că pe-a lor mână, negreșit,
Are să-L deie pe Iisus,
Iuda, din Templu-apoi, s-a dus,
Cătând, de-atunci, necontenit,
Prilejul cel mai potrivit,
Să-L poată da pe-nvățător –
Cum a promis – pe mâna lor,
Fără ca gloatele să știe,
Căci se temeau, de-a lor furie.
Prăznuirea Paștelor
7Veni și praznicul cel mare –
Cel al Azimilor – în care,
Trebuiau Paștele jertfite.
8În acea zi, Iisus trimite,
Pe Petru și Ioan, zicând:
„Acum, sosit-a vremea, când,
Va trebui să ne-așezăm
Și, Paștele, să le mâncăm.
Să pregătiți totul și-apoi,
Când isprăviți, venim și noi.”
9„Ne spune Doamne, ca să știm,
Unde dorești să pregătim?” –
Ei, pe Iisus, L-au întrebat.
10„Când, în cetate-ți fi intrat” –
Zise Iisus – „o să-ntâlniți
Un om, cu un ulcior. Să știți,
Că trebuie să îl urmați;
Când intră-n casă, să intrați
Și voi, îndată-n urma lui,
11Și spuneți-i stăpânului
Acelei case: „Ne-a trimis
Învățătorul și a zis:
„Unde-i odaia, pregătită –
Care-i, de oaspeți, folosită –
Căci vin cu ucenicii Mei,
Să mănânc Paștele, cu ei?”
12Atuncea, o odaie mare,
O să v-arete el, în care –
Voi – Paștele, le pregătiți.”
13Ei au pornit apoi, grăbiți,
Găsind totul precum Iisus –
‘Nainte de-a pleca – le-a spus,
Și – Paștele – le-au pregătit.
14Atunci, când timpul a sosit,
Iisus a hotărât să plece,
Cu-apostolii cei doisprezece,
În sat. În casă, au intrat,
Iar după ce s-au așezat,
15La masă, Domnul le-a vorbit:
„Eu, acest Paște, am dorit –
‘Nainte de patima Mea –
Să îl mănânc, cu voi. Aș vrea
16Să știți că de acum, nicicând,
Nu voi mânca Paști, până când,
Acestea se vor împlini,
În ziua-n care va veni
Împărăția Domnului.”
17Apoi, cupa, din fața Lui,
A ridicat, a mulțumit
Lui Dumnezeu, și le-a vorbit:
„Luați paharul, iar apoi,
Beți, împărțindu-l, între voi,
18Fiindcă, de acuma, Eu,
Numai în cer, la Dumnezeu,
Am să mai beau, rodul din vie –
Doar în a Lui Împărăție.”
19Pe-o pâine, mâinile, Și-a pus
Și, mulțumire, a adus,
Lui Dumnezeu. Apoi, o frânse
Și, ucenicilor, o-ntinse,
Zicând: „Acesta-i trupul Meu,
Și, pentru voi, se dă. Mereu,
Acest lucru, să-l săvârșiți,
Ca astfel, să Mă pomeniți.”
20Când au sfârșit ei, de mâncat,
Iisus, paharul, a luat,
Iar după ce l-a dăruit
Discipolilor, le-a vorbit:
„Paharu-acesta, pe pământ,
Înseamnă un nou legământ,
Ce-n al Meu sânge s-a-ntrupat,
Căci pentru voi, este vărsat.”
Descoperirea vânzătorului
21„Dar iată că-n această casă –
Cu Mine-aici – șade, la masă,
Chiar vânzătorul. Negreșit,
22Că după cum e rânduit,
Se duce Fiul omului,
Dar vai de vânzătorul Lui!”
23Toți ucenicii s-au speriat
Și, între ei, s-au întrebat,
Cine-o să fie vânzător,
Pentru al lor Învățător.
Care este cel mai mare?
24Între apostoli, s-a iscat
O ceartă, căci nu au aflat –
După ce mult vorbiră – care,
Din rândul lor, e cel mai mare.
25Atuncea, i-a chemat Iisus,
La El să vină, și le-a spus:
„Ai neamurilor domnitori,
Numiți sunt, „binefăcători”.
La voi – așa – nu vreau să nu fie.
26Cel mare trebuie să știe
A fi asemeni celui mic!
Din această pricină, vă zic:
Acela care cârmuiește,
Fie precum cel ce slujește.
27Voi, cine credeți, că-i mai mare:
Cel ce-i la masă, sau cel care
Slujește-acolo-n acea casă?
Nu-i mare cel ce stă la masă?
La fel sunt Eu, căci Mă găsesc,
Cu voi, aici, să vă slujesc.
28Dar voi sunteți aceia care,
Cu Mine, stați, în încercare.
29Tocmai de-aceea, Eu voiesc,
Ca vouă, să vă pregătesc,
A Domnului Împărăție,
Cum Tatăl, Mi-a gătit-o Mie.
30Atunci, veți bea și-o să mâncați,
La masa Mea, când judecați –
Șezând pe jilțuri de domnie –
Pe fiecare seminție,
Din cele douășpe’, cari sânt
În Israel, pe-acest pământ.”
Înștiințarea lui Petru
31Domnul, lui Simon, i-a vorbit:
„Iată, Satana a venit
Și, să vă cearnă, v-a cerut,
Ca și pe grâu. Când l-am văzut,
32Eu, pentru tine, M-am rugat,
Credința ce ai căpătat,
Să nu se piardă, ci ‘napoi –
Când vei veni la Domnu-apoi –
Să poți ca să îi sprijinești,
Pe frați și să îi întărești.”
33Petru răspunse: „Doamne, eu,
Cu Tine-oriunde, merg, mereu!
Și-n temniță-am să Te urmez,
Și-n moarte! Ăsta-i al meu crez!”
34Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun, că nu va fi cântat
Cocoșul, iar tu, până-n zori,
Ai să te lepezi, de trei ori,
De Mine, tuturor spunând,
Că nu M-ai cunoscut, nicicând.”
35Apoi, și celorlalți, le-a zis:
„Atuncea, când Eu v-am trimis,
Spunându-vă să nu luați
Pungi, traistă, și să nu purtați
Încălțăminte, va lipsit
Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit
36Să Îi răspundă. „Dar acum” –
Continuă El – „când, la drum,
O să porniți, să vă luați
Pungă, și traistă să purtați.
Acela cari, sabie, n-are,
Să-și vândă haina, după care,
O sabie, să-și târguiască;
37Va trebui să se-mplinească,
Cu Mine, ceea ce s-a zis –
Tot ce-n Scripturi se află scris:
„Fost-a-ntre cei fără de lege,
Pus, ca un călcător de lege.”
Iar ceea ce a fost vestit,
Gata-i – acum – a fi-mplinit.”
38„Doamne”– au zis ei, mai apoi –
„Avem doar două săbii, noi!”
I-a privit blând, atunci, Iisus:
„Destul!” – atâta le-a mai spus.
Ghetsimani
39Iisus, afară, a ieșit.
De-ai Săi discipoli, însoțit,
S-a îndreptat, încetișor,
Spre Muntele Măslinilor.
40Când au ajuns, în locu-acel,
„Rugați-vă!” – le zise El –
„Ca nu cumva, să vă treziți,
Că ați putea fi ispitiți.”
41Apoi, Iisus S-a-ndepărtat,
Puțin, de ei, a-ngenunchiat
Și a-nceput, în rugăciune,
Aceste vorbe a le spune:
42„Tată, de este cu putință,
Acest pahar, de suferință,
Îndepărtează-l, de la Mine!
Dar nu vreau, voia Mea – știi bine! –
Să se-mplinească, ci voiesc,
Doar voia Ta, să-nfăptuiesc!”
43Atunci, un înger a venit,
Din ceruri, și L-a întărit.
44Un chin, de moarte, L-a cuprins;
Sudoarea-I care s-a prelins,
În picuri mari, s-a prefăcută
De sânge, și-apoi a căzut,
Peste pământ. S-a tulburat
Și, mai fierbinte, S-a rugat.
45Când termină, a revenit,
La ucenici, dar i-a găsit
Dormind – de întristări zdrobiți –
46Și-i întrebă: „De ce dormiți?
Haideți! Degrabă, vă sculați
Și, ne-ncetat, să vă rugați,
Pentru ca nu cumva să fiți,
De vreo ispită, ispitiți!”
Prinderea lui Iisus
47Domnul Iisus, încă, vorbea,
Pe când Iuda se-apropia,
De-o gloată mare, însoțit.
Să Îl sărute, a voit,
48Însă, Iisus l-a întrebat:
„C-o sărutare, L-ai trădat,
Iudo, pe Fiul omului?”
49Atuncea, ucenicii Lui,
Au bănuit ce gând aveau
Iuda și cei ce-l însoțeau,
Și-au zis: „Doamne, ne-mpotrivim?!
Cu săbiile, să-i lovim?”
50Iar unul s-a și repezit,
Cu sabia, de l-a lovit,
Pe robul marelui preot,
Tăindu-i urechea, de tot.
51Atunci, interveni Iisus:
„Lăsați-i! Pân-aici!” A pus,
Urechea omului, ‘napoi
Și l-a-nsănătoșit. Apoi,
52S-a adresat preoților
Cei mari și cărturarilor,
Precum și străjii Templului,
Trimisă împotriva Lui:
„În mare număr ați venit!
Voi, după Mine, ați ieșit,
Armați cu săbii și ciomege?
Sunt, oare, călcător de lege?
53În toate zilele, mergeam
La Templu și, cu voi, ședeam;
Dar nu ați pus mâna, pe Mine!
Al vostru timp, acuma, vine.
Al Meu, e gata. A rămas
Al întunericului ceas.”
Tăgăduirea lui Petru
54Cei ce-au pus mâna pe Iisus,
Grăbiți, plecară de L-au dus
În casa marelui preot.
Fiind mulțime peste tot,
Petru – ușor, neobservat –
De la distanță, L-a urmat.
55La preot, după ce-au ajuns,
Iar gloata-n curte a pătruns,
Mai mulți se strânseră-ntr-un loc
Și au aprins, de-ndat’, un foc.
Petru, și el, s-a strecurat,
Între cei cari, la foc, au stat.
56De-o slujnică, a fost văzut;
Aceasta l-a recunoscut
Și, intrigată, a venit,
La el, de țintă, l-a privit.
Apoi, celor prezenți, le-a spus:
„Și-acest om fost-a cu Iisus!”
57Petru, însă, s-a lepădat,
Zicând: „Nu este-adevărat!
Nu Îl cunosc, pe omu-Acel!”
58Când, mai târziu, veni la el
Un altul, cari și el i-a spus
„Tu ești din ceata lui Iisus”,
Petru a zis: „Nu știu ce vrei!
Nu-s dintre oamenii acei!”
59La foc, Petru a mai rămas,
În liniște, încă vreun ceas.
Apoi, altcineva s-a dus,
La el, și-aceleași vorbe-a spus:
„Și acest om a fost cu El,
Căci e Galileean și el!”
60„Nu știu ce zici!”, Petru a spus,
„Am zis că n-am fost, cu Iisus!”
Dar, chiar atuncea, a cântat
61Cocoșul. Domnul S-a uitat,
La Petru, iar el și-a adus
Aminte, de tot ce i s-a spus:
„Petre, îți spun adevărat:
Cocoșul nu va fi cântat,
Iar tu – de Mine – de trei ori,
Ai să te lepezi, până-n zori.”
62Atunci, el a ieșit afar’
Și a-nceput a plânge-amar.
Iisus înaintea Sinedriului – Osândirea
63Iisus era batjocorit,
De a Lui paznici, și lovit.
64La ochi, c-o pânză, L-au legat,
L-au pălmuit și-au întrebat:
„Acum, ne spune, negreșit,
Cine e cel ce Te-a lovit?”
65Multe-mpotriva Lui rosteau –
Multe batjocuri I-aruncau.
66De ziuă, când s-a luminat,
S-au adunat să țină sfat,
În grabă, preoții cei mari,
Precum și ai lor cărturari.
Ei porunciră, ca Iisus,
Să fie, în Sobor, adus.
67„Dacă, Hristos, susții că ești,
Acum să ne mărturisești!” –
Au zis, către Iisus, apoi.
„De spun, tot nu Mă credeți voi.
68Dacă întreb, răspuns, nu-mi dați,
Nici liber n-o să Mă lăsați.
69De-acuma, Fiul omului
Va sta la dreapta Domnului,
Căci braț Îi este El, mereu,
Puterilor lui Dumnezeu” –
Zise Iisus. Toți au strigat,
70Furioși, atunci, și-au întrebat:
„Tu ești Fiul lui Dumnezeu?!”
„Da!”, le-a răspuns Iisus, „Sunt Eu!”
71„Ce mărturie mai voim?!” –
Strigară ei – „O auzim
Cu toții, chiar din gura Lui!
De alta, trebuință, nu-i!”
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
