Geneza 13
13
Despărțirea lui Avram de Lot
1Avram s-a dus din Egipt în Neghev împreună cu soția lui și cu tot ce avea, iar Lot a mers împreună cu el. 2Avram era foarte bogat în turme, în argint și în aur.
3Din Neghev, el a călătorit până la Betel, până la locul în care fusese cortul lui la început, între Betel și Ai, 4până la locul în care el făcuse un altar mai înainte. Acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
5Lot, care a mers împreună cu Avram, avea și el turme, cirezi și corturi. 6Dar teritoriul unde locuiau nu le mai ajungea. Aveau atât de multe bunuri, încât nu mai puteau locui împreună. 7De asemenea, s-a iscat o ceartă între păstorii turmelor lui Avram și păstorii turmelor lui Lot. În vremea aceea canaaniții și periziții locuiau în Canaan. 8Atunci Avram i-a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine, nici între păstorii mei și păstorii tăi, căci suntem frați.#13:8 Cu sensul de rude. 9Nu este oare toată țara înaintea ta? Desparte-te de mine, te rog! Dacă tu o iei la stânga, eu o voi lua la dreapta, iar dacă tu o iei la dreapta, eu o voi lua la stânga“. 10Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului, până la Țoar, era bine udată, la fel ca grădina Domnului, la fel ca țara Egiptului. Aceasta s-a întâmplat înainte ca Domnul să fi distrus Sodoma și Gomora. 11Lot și-a ales toată Câmpia Iordanului și a pornit spre est. Astfel, ei s-au despărțit unul de celălalt. 12Avram a locuit în țara Canaanului, iar Lot a locuit între cetățile câmpiei și și-a așezat cortul aproape de Sodoma. 13Oamenii din Sodoma erau răi, foarte păcătoși înaintea Domnului.
14 Domnul i-a zis lui Avram, după ce Lot s-a despărțit de el: „Ridică-ți ochii acum și, din locul în care ești, privește spre nord și spre sud, spre est și spre vest, 15pentru că toată țara pe care o vezi ți-o voi da ție și descendentului#13:15 Vezi nota de la 12:7. tău pentru totdeauna. 16Îți voi înmulți urmașii ca pulberea pământului, astfel încât, dacă cineva poate număra pulberea pământului, și urmașii tăi vor putea fi numărați. 17Ridică-te, străbate țara în lung și în lat, pentru că ție ți-o voi da“.
18Astfel, Avram și-a mutat cortul și a venit să locuiască lângă stejarii lui Mamre, în Hebron, unde a construit un altar Domnului.
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.