Ioan 2
2
Nunta din Cana
1A treia zi, după aceea,
Urmă – în Cana Galileea –
Ca să se facă nuntă mare,
Cu mulți nuntași, nuntă la care –
Printre acei care s-au dus –
A fost și mama lui Iisus.
2Mai fost-a invitat, aici,
Iisus, cu ai Săi ucenici.
3Când vinul, tot, s-a isprăvit,
A mers Maria și-a vorbit,
Cu al ei Fiu, deci, cu Iisus:
„Nu mai e vin!”, iar El a spus:
4„Femeie, ascultă-Mă bine:
Ce am a face Eu, cu tine?
Al Meu ceas, încă, n-a venit!”
5Mama, atunci, a poruncit,
La slugi: „Să ascultați, de El!”
6Acolo, în locul acel,
Vreo șase vase se găseau –
De piatră – după cum cereau
Credințele israelite.
Pentru spălare, folosite,
Acele vase mari, erau.
Două, trei vedre trebuiau,
Spre a umplea, unul din ele.
7„Cu apă, vasele acele,
Le umpleți!” – porunci Iisus.
Ei le umplură, până sus.
8„Acum, din ele, să luați
Și, nunului, să bea, îi dați!” –
Iisus mai zise, slugilor.
9Nunul – un bun cunoscător –
Gustând apa ce i s-a dat,
Care, în vin, s-a preschimbat –
De unde e, el n-avea știre
(Doar slugile) – chemă pe mire,
10Zicând: „La masă, orișicine,
Pune vin bun. Lumea bea bine,
Iar mirele, abia apoi,
Dă vinul slab – deci, mai ‘napoi.
Dar tu, pe dos, ai procedat:
Vinul cel bun, tu l-ai păstrat,
Până târziu – precum vedem –
Și-abia acum, ni-l dai, să-l bem!”
11În acest fel, au început
Minunile, ce le-a făcut
Iisus, în Cana Galileea.
Și-a arătat, în vremea ‘ceea,
Slava, iar ucenicii Lui,
Crezură-n Fiul omului.
12Apoi, de mama Sa-nsoțit,
De frați și ucenici, grăbit,
Spre Capernaum, S-a-ndreptat,
Unde, câteva zile-a stat.
Izgonirea vânzătorilor din Templu
13În pragul sărbătorilor –
Spre Paștele Iudeilor –
Iisus a hotărât: „Pornim,
Cu toții, spre Ierusalim!”
14Când, în cetate, au sosit,
S-a dus în Templu. Ce-a găsit,
Atunci, acolo, L-a-ntristat.
Templul fusese transformat
Într-un bazar; în el, erau,
Prezenți, cei ce negoț făceau:
Erau mulți vânzători de oi,
Precum și cei ce vindeau boi;
De-asemeni, fost-au, printre ei,
Și vânzători de porumbei,
Iar la oparte – jos – ședeau
Aceia care, bani, schimbau.
15Iisus, un bici, a împletit,
Din ștreanguri, și-apoi, i-a gonit
Pe toți cei care vindeau oi,
Sau porumbei, sau vindeau boi;
S-a-ntors, în urmă, supărat,
Și, mesele, le-a răsturnat,
Zarafilor ce se aflau
În Templu, banii, de-i schimbau.
16Iisus a zis, către acei
Ce fac negoț cu porumbei:
„Scoateți afară, tot ce-aveți
Adus aici, și nu faceți,
Din Templele lui Dumnezeu –
Din Casele Tatălui Meu –
O casă de negustorie!
Așa ceva, să nu mai fie,
Nicicând, aici! Ați auzit?!”
17Discipolii și-au amintit,
Ce – din vechime – fost-a scris,
Prin prorocie, când s-a zis:
„Râvna Mă mistuie, pe Mine,
Pentru-a Ta casă, pentru Tine.”
18Iudei-au spus: „Dar, cine ești?
Prin ce semn, poți să dovedești,
Că ai putere, ca să faci,
Tot ce ne spui? Ei, ce zici? Taci?”
19Iisus răspunse: „Eu vă zic:
Stricați Templul și-am să ridic,
Tot ceea ce-ați dărâmat voi,
Doar în trei zile, înapoi!”
20Iudeii au încremenit:
„Ani, patruzeci, au trebuit –
Muncindu-se neîncetat –
Pentru-a fi Templul înălțat!
Atuncea, cum poți Tu să zici
Că în trei zile, îl ridici?!”
21Dar El vorbea norodului
Acela, despre trupului Lui.
22De-aceea, când a înviat
Din morți, și-apoi S-a arătat
Discipolilor, negreșit,
Că ei, cu toți, și-au amintit
De vorbele ce le rostise,
Când, despre Templu, le vorbise,
Crezând tot ce-n Scripturi s-a scris
Și ceea ce Iisus a zis.
Iisus și cei ce cred în Numele Lui
23La acel Paște, când Iisus,
Pân’ la Ierusalim, S-a dus,
În al Său Nume, mulți crezură,
Căci semnele, I le văzură.
24Dar El, în ei, nu se-ncredea,
Pentru că bine-i cunoștea.
25De mărturiile cuiva –
Referitor la cineva –
El, trebuință, n-a avut.
Întotdeauna a știut,
Ce e ascuns, în fiecare,
Ce fel de suflet, omul are.
Valið núna:
Ioan 2: BIV2014
Áherslumerki
Deildu
Afrita
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca