Geneza 1

1
Crearea cerurilor și a pământului
1La început, Dumnezeu#1:1 Ebr.: Elohim, numele divin folosit cel mai frecvent în VT, care exprimă măreția lui Dumnezeu. Deși termenul ebraic este la plural, el funcționează gramatical ca un singular. a creat cerurile#1:1 Termenul ebraic apare întotdeauna la plural, reflectând uneori concepția cosmologică ebraică, potrivit căreia există mai mult decât un singur cer, iar alteori un plural de intensitate prin care este evidențiată imensitatea cerului. și pământul. 2Pământul era pustiu#1:2 Sau, posibil, fără formă. și gol. Peste suprafața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor.
3Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“. Și a fost lumină. 4Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric. 5Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l-a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.
6Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere în mijlocul apelor și ea să separe apele de ape!“. 7Astfel, Dumnezeu a făcut întinderea și a separat apele care sunt sub întindere de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. 8Dumnezeu a numit întinderea „ceruri“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.
9Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să apară uscatul!“. Și așa a fost. 10Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate, le-a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să facă rod cu sămânță în ei pe pământ, după felul lor!“. Și așa a fost. 12Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță, după felul lor, și pomi care fac rod cu sămânță în ei, după felul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.
14Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerurilor, care să separe ziua de noapte. Ei să fie acolo pentru semne,#1:14 Cu referire la semnele de pe cer (de exemplu: eclipsele, alinierea planetelor, constelațiile). pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani 15și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“. Și așa a fost. 16Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. 17Dumnezeu i-a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ, 18să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.
20Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului, pe suprafața întinderii cerurilor!“. 21Astfel, Dumnezeu a creat făpturile cele mari din ape, orice ființă vie, care se mișcă și de care mișună apele, după felul ei, și orice pasăre înaripată, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 22Dumnezeu le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor. Să se înmulțească și păsările pe pământ!“. 23Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.
24Dumnezeu a zis: „Să dea pământul ființe vii, după felul lor: vite,#1:24 Cu referire la toate animalele care mai târziu vor fi domesticite. târâtoare#1:24-26 Sau: animale care mișună; sau: animale care se târăsc. Termenul ebraic face referire la toate celelalte animalele mai mărunte, distincte de vite și de animalele sălbatice mari. De asemenea, termenul poate include și insectele. și vietăți ale pământului, după felul lor!“. Și așa a fost. 25Dumnezeu a făcut vietățile pământului, după felul lor, vitele, după felul lor, și orice târâtoare a pământului, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Crearea omului
26Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om#1:26-27 Termenul ebraic se referă la ființele umane în general, nu la o singură persoană. după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste orice animal care se târăște pe pământ“.
27Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om
după chipul Său,
după chipul lui Dumnezeu l-a creat;
bărbat și femeie i-a creat.
28Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l. Domniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se târăște pe pământ“. 29Apoi Dumnezeu a zis: „Iată, v-am dat orice plantă care face sămânță și care este pe suprafața întregului pământ și orice pom care are fruct cu sămânță în el. Le veți avea ca hrană. 30Iar oricărei vietăți a pământului, oricărei păsări a cerului și oricărui animal care se târăște pe pământ, tuturor acestora deci, care au suflare de viață în ele, le-am dat ca hrană orice plantă verde“. Și așa a fost.
31Dumnezeu S-a uitat la tot ce a făcut și iată că toate erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.

Jelenleg kiválasztva:

Geneza 1: NTR

Kiemelés

Megosztás

Másolás

None

Szeretnéd, hogy a kiemeléseid minden eszközödön megjelenjenek? Regisztrálj vagy jelentkezz be