YouVersion Logo
Search Icon

Matei 2

2
Vizita magilor
1După ce S-a născut Isus în Betleemul#2:1 nc Betleemul se află la 9 km sud de Ierusalim. În ebraică, denumirea Betleem (Beth + lehem) înseamnă „Casa Pâinii”. Iudeei, în zilele regelui Irod#2:1 nc Irod cel Mare (n. 73 î.Cr. – d. 4 î.Cr.) a fost rege al Iudeei în perioada 37–4 î.Cr. Tatăl său, Antipater, un edomit, s-a convertit la iudaism, așa încât Irod a fost crescut în religia iudaică. A rămas în istoria iudeilor ca un conducător loial romanilor, preocupat mai mult de menținerea tronului decât de bunăstarea poporului. Crud și paranoic, și-a ucis una din cele zece soții, trei dintre copiii săi, inclusiv întâiul născut, și multe rude prin alianță., iată că au ajuns la Ierusalim niște magi#2:1 nc Astrologi persani, membri ai unei caste preoțești. Textul de față, fiind singurul text biblic care îi menționează în legătură cu nașterea lui Isus, nu menționează numărul, numele sau originea acestor magi. Având în vedere faptul că termenul grecesc μάγος este derivat din cuvântul maguŝ, din persana veche, este posibil ca Răsăritul menționat în text să facă referire la Persia. din Răsărit. 2Ei au zis: „Unde este Regele de curând născut al Iudeilor? Căci I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui”. 3Când a auzit lucrul acesta, regele Irod s-a tulburat și împreună cu el s-a tulburat tot Ierusalimul. 4Adunându-i pe toți mai-marii preoților și pe cărturarii poporului, el a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască#2:4 nt Lit. unde se naște. Cristosul. 5Ei i-au răspuns: „În Betleemul Iudeei, căci așa este scris prin profet:
6«Și tu, Betleeme, pământ al lui Iuda,
nu ești nicidecum cel mai neînsemnat printre conducătorii lui Iuda,
căci din tine va ieși un Conducător
Care va păstori pe poporul Meu, Israel.»”#2:6 Mica 5:2-4.
7Atunci Irod i-a chemat în secret pe magi și a aflat amănunțit de la ei timpul când se arătase steaua. 8Apoi i-a trimis la Betleem și le-a zis: „Când veți merge acolo, cercetați cu atenție despre copil. După ce îl veți fi găsit, dați-mi de știre ca să merg și eu să mă închin lui!” 9După ce l-au ascultat pe rege, ei au plecat. Și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până când a ajuns și s-a oprit deasupra locului unde era Copilul. 10Când au văzut steaua, s-au bucurat nespus de mult. 11Au intrat în casă, au văzut Copilul împreună cu Maria, mama Lui și, aruncându-se cu fața la pământ, I s-au închinat. Și-au deschis cuferele#2:11 nc Cufere din lemn, ferecate cu cercuri de fier sau alte metale, în care se țineau și se transportau haine scumpe și obiecte de valoare. și I-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă. 12Apoi, fiind înștiințați în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod, au plecat în țara lor pe un alt drum.
Fuga în Egipt
13După ce au plecat ei, iată, un înger al Domnului i s-a arătat#2:13 nt Lit. i se arată… și-i zice. Ambele verbe sunt la prezentul istoric sau prezentul naratorului. lui Iosif în vis și i-a zis: „Ridică-te, ia Copilul și pe mama Lui, fugi în Egipt și rămâi acolo până când îți voi spune, căci Irod are de gând să caute Copilul ca să-L omoare!” 14El s-a ridicat, a luat Copilul și pe mama Lui, în timpul nopții, și a plecat în Egipt. 15A rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce fusese spus de către Domnul prin profetul care zice: „Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu.”#2:15 Os. 11:1.
Uciderea copiilor
16Atunci Irod, văzând că a fost înșelat de magi, s-a înfuriat și a trimis să fie uciși toți băieții care erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, de la vârsta de doi ani în jos, potrivit cu timpul pe care îl aflase de la magi. 17Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia:
18„Un țipăt s-a auzit în Rama#2:18 nc Rama, o localitate la aproximativ 10 km nord de Ierusalim.,
plânset și bocet mare!
Rahela își plânge copiii și
nu vrea să fie mângâiată,
pentru că nu mai sunt.”#2:18 Ier. 31:15.
Întoarcerea din Egipt
19După ce a murit Irod, un înger al Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt 20și i-a zis: „Ridică-te, ia Copilul și pe mama Lui și du-te în țara lui Israel, căci cei care căutau#2:20 nt Lit. cei care caută, un prezent istoric sau prezentul naratorului. să ia viața Copilului au murit.” 21El s-a sculat, a luat Copilul și pe mama Lui și a venit în țara lui Israel. 22Dar, când a auzit că în Iudeea domnea Arhelau în locul tatălui său Irod, Iosif s-a temut să meargă acolo. Fiind înștiințat într-un vis, el s-a retras în părțile Galileei. 23A venit acolo și a locuit în cetatea numită Nazaret#2:23 nc Un orășel în Galileea, la cca 30 km vest de Marea Galileei., ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeți, că va fi numit nazarinean#2:23 ne Probabil că se face aluzie la Is. 11:1, unde Mesia este numit „vlăstar/mlădiță”, întocmai ca numele orașului în care s-a așezat Iosif (în ebr., Nazaret = mlădiță)..

Currently Selected:

Matei 2: NTSBR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in