Luca 3
3
1Și în anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, Pontius Pilat fiind guvernator al Iudeii și Irod fiind tetrarh al Galileii și Filip, fratele lui, tetrarh al Ituriei și al regiunii Trachonitis și Lisanias, tetrarh al Abilenei,
2Ana și Caiafa fiind înalții preoți, cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3Și a venit în tot ținutul din jurul Iordanului, predicând botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor;
4Așa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia, profetul, spunând: Vocea unuia strigând în pustie: Pregătiți calea Domnului, faceți-i cărările drepte.
5Fiecare vale va fi umplută și fiecare munte și deal va fi coborât; și cea strâmbă va fi îndreptată și căile colțuroase vor fi netezite;
6Și toată făptura va vedea salvarea lui Dumnezeu.
7Atunci a spus mulțimilor care ieșeau să fie botezate de el: Pui de vipere, cine v-a avertizat să fugiți de furia care vine?
8Faceți de aceea roade cuvenite de pocăință și nu începeți să spuneți în voi înșivă: Avem ca tată pe Avraam; fiindcă vă spun că Dumnezeu este în stare să ridice copii lui Avraam din aceste pietre.
9Iar acum, securea chiar este înfiptă la rădăcina pomilor; de aceea fiecare pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc.
10Și mulțimea l-a întrebat, spunând: Atunci ce să facem?
11El a răspuns și le-a zis: Cel ce are două haine, să împartă celui ce nu are; și cel ce are mâncare, să facă la fel.
12Atunci au venit și niște vameși să fie botezați și i-au spus: Învățătorule, ce să facem?
13Și le-a spus: Să nu stoarceți mai mult decât vă este rânduit.
14Și soldații la fel îl întrebau, spunând: Și noi ce să facem? Și le-a spus: Nu asupriți pe nimeni, nici să nu acuzați pe nedrept; și să fiți mulțumiți cu plățile voastre.
15Și pe când poporul era în așteptare și toți cugetau în inimile lor despre Ioan, dacă este sau nu este el Cristosul,
16Ioan a răspuns, zicând, tuturor: Eu într-adevăr vă botez cu apă; dar vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt demn să îi dezleg cureaua sandalelor; el vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.
17A cărui furcă este în mâna lui și își va curăța în întregime aria și va aduna grâul în grânarul său; dar pleava o va arde cu foc de nestins.
18Și predica poporului multe alte lucruri, îndemnându-i.
19Dar Irod, tetrarhul, fiind mustrat de el pentru Irodiada, soția fratelui său Filip și pentru toate relele pe care Irod le făcuse,
20A mai adăugat peste toate și pe aceasta, că a închis pe Ioan în închisoare.
21Și, după ce toți oamenii au fost botezați, s-a întâmplat că și Isus a fost botezat și rugându-se, cerul a fost deschis;
22Și Duhul Sfânt a coborât în chip trupesc ca un porumbel peste el și o voce a venit din cer, spunând: Tu ești Fiul meu preaiubit; în tine îmi găsesc toată plăcerea.
23Și Isus începuse a fi cam de treizeci de ani când și-a început lucrarea, fiind (cum se presupunea) fiul lui Iosif, care era al lui Eli,
24Care era al lui Matat, care era al lui Levi, care era al lui Melhi, care era al lui Iana, care era al lui Iosif,
25Care era al lui Matatia, care era al lui Amos, care era al lui Naum, care era al lui Esli, care era al lui Nagai,
26Care era al lui Maat, care era al lui Matatia, care era al lui Semei, care era al lui Iosif, care era al lui Iuda,
27Care era al lui Ioanan, care era al lui Resa, care era al lui Zorobabel, care era al lui Salatiel, care era al lui Neri,
28Care era al lui Melhi, care era al lui Adi, care era al lui Cosam, care era al lui Elmodam, care era al lui Er,
29Care era al lui Iose, care era al lui Eliezer, care era al lui Iorim, care era al lui Matat, care era al lui Levi,
30Care era al lui Simeon, care era al lui Iuda, care era al lui Iosif, care era al lui Ionan, care era al lui Eliachim,
31Care era al lui Melea, care era al lui Mena, care era al lui Matata, care era al lui Natan, care era al lui David,
32Care era al lui Isai, care era al lui Obed, care era al lui Boaz, care era al lui Salmon, care era al lui Naason,
33Care era al lui Aminadab, care era al lui Aram, care era al lui Esrom, care era al lui Fares, care era al lui Iuda,
34Care era al lui Iacob, care era al lui Isaac, care era al lui Avraam, care era al lui Tara, care era al lui Nahor,
35Care era al lui Saruh, care era al lui Ragau, care era al lui Falec, care era al lui Eber, care era al lui Sala,
36Care era al lui Cainan, care era al lui Arpacșad, care era al lui Sem, care era al lui Noe, care era al lui Lameh,
37Care era al lui Matusala, care era al lui Enoh, care era al lui Iared, care era al lui Maleleel, care era al lui Cainan,
38Care era al lui Enos, care era al lui Set, care era al lui Adam, care era al lui Dumnezeu.
Currently Selected:
Luca 3: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.