YouVersion Logo
Search Icon

Iov 4

4
1Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2 Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
3Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
4Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
5Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
6 Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
7Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
8După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
9Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
10Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
11Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
12Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
13În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
14Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
17Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
19Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
20Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
21Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.

Currently Selected:

Iov 4: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in