Iov 20
20
1Atunci a răspuns Țofar naamatitul și a zis:
2De aceea mă fac gândurile mele să răspund și pentru aceasta mă grăbesc.
3Am auzit mustrarea ocării mele și duhul înțelegerii mele mă face să răspund.
4 Nu știi aceasta din vechime, de când a fost pus omul pe pământ,
5Că triumfarea celui stricat este scurtă și bucuria fățarnicului este doar pentru un moment?
6Deși măreția lui se ridică la ceruri și capul său atinge norii,
7 Totuși va pieri pentru totdeauna asemenea propriului său gunoi; cei ce l-au văzut vor spune: Unde este el?
8El va zbura ca un vis și nu va fi găsit; da, va fi alungat precum o viziune a nopții.
9De asemenea ochiul care l-a văzut nu îl va mai vedea; nici locul său nu îl va mai privi.
10Copiii lui vor căuta să mulțumească pe sărac și mâinile lui vor înapoia averile lor.
11Oasele lui sunt pline de păcatul tinereții sale, care se va culca cu el în țărână.
12Deși stricăciunea este dulce în gura lui, deși el o ascunde sub limba sa,
13 Deși o cruță și nu o părăsește, ci o ține înăuntrul gurii sale;
14 Totuși mâncarea lui în pântecele său este preschimbată, este veninul aspidelor înăuntrul lui.
15A înghițit bogății și le va vomita din nou; Dumnezeu le va arunca afară din stomacul său.
16El va suge otrava aspidelor; limba viperei îl va ucide.
17El nu va vedea râurile, potopurile, pâraiele de miere și unt.
18El va da înapoi rodul muncii sale și nu îl va înghiți, conform cu averea sa va fi restituirea și el nu se va bucura în aceasta.
19Pentru că a oprimat și a părăsit pe sărac, pentru că el cu violență a luat o casă pe care nu a zidit-o;
20Cu siguranță nu va simți liniște în stomacul său, el nu va salva din ceea ce a dorit.
21Nimic din mâncarea lui nu va rămâne; de aceea niciun om nu va îngriji de bunurile lui.
22În plinătatea abundenței sale va fi în strâmtorări, fiecare mână a celor stricați va veni peste el.
23 Când este gata să își umple stomacul, Dumnezeu va arunca aprinderea furiei sale asupra lui și va ploua cu ea asupra lui în timp ce mănâncă.
24El va fugi de arma de fier și arcul de oțel îl va străpunge.
25Este scoasă și îi iese din trup; da, sabia scânteietoare iese din fierea lui, groazele sunt asupra lui.
26Tot întunericul se va ascunde în locurile lui tainice, un foc neațâțat îl va mistui; îi va merge rău celui care este lăsat în cortul lui.
27Cerul va arăta nelegiuirea lui, și pământul se va ridica împotriva lui.
28Venitul casei lui se va depărta și bunurile sale se vor scurge în ziua furiei lui.
29Aceasta este partea de la Dumnezeu unui om stricat și moștenirea rânduită lui de Dumnezeu.
Currently Selected:
Iov 20: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.