Judecători 5
5
1Și Debora și Barac, fiul lui Abinoam, au cântat în ziua aceea, spunând:
2Lăudați pe DOMNUL pentru răzbunarea lui Israel, când poporul s-a oferit de bunăvoie.
3Ascultați, împăraților! Deschideți urechea, prinților! Eu, chiar eu, voi cânta DOMNULUI; voi cânta DOMNULUI Dumnezeul lui Israel.
4DOAMNE, când ai ieșit tu din Seir, când ai mărșăluit din câmpia Edomului, pământul s-a cutremurat și cerurile au picurat, norii de asemenea au picurat apă.
5Munții s-au topit dinaintea DOMNULUI, și Sinaiul, dinaintea DOMNULUI Dumnezeul lui Israel.
6În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat, în zilele lui Iael, drumurile mari erau neumblate și călătorii umblau pe căi ocolitoare.
7 Locuitorii satelor au încetat, au încetat în Israel, până m-am ridicat eu, Debora, până m-am ridicat eu, o mamă în Israel.
8Ei și-au ales dumnezei noi; atunci războiul era la porți. Era văzut vreun scut sau vreo suliță printre patruzeci de mii în Israel?
9Inima mea este spre guvernatorii lui Israel, care s-au oferit de bunăvoie din popor. Binecuvântați pe DOMNUL.
10Vorbiți, voi, care călăriți pe măgari albi, care ședeți în judecată și umblați pe cale.
11 Cei eliberați de zgomotul arcașilor în mijlocul adăpătoarelor, acolo vor repeta ei faptele drepte ale DOMNULUI, faptele drepte către locuitorii satelor sale în Israel, atunci poporul DOMNULUI va coborî la porți.
12Trezește-te, trezește-te, Debora, trezește-te, rostește o cântare; ridică-te, Barac, și du pe captivii tăi în captivitate, tu, fiu al lui Abinoam.
13Atunci el l-a făcut pe cel ce a rămas să domnească peste nobilii din popor; DOMNUL m-a făcut să domnesc peste cei puternici.
14Din Efraim sunt cei a căror rădăcină este împotriva lui Amalec; după tine, Beniamin, între popoarele tale; din Machir au coborât guvernatori și din Zabulon cei care mânuiesc pana scriitorului.
15Și prinții lui Isahar erau cu Debora; da, Isahar și de asemenea Barac, el a fost trimis pe jos în vale. Pentru dezbinările lui Ruben s-au făcut multe gânduri ale inimii.
16De ce ai rămas între staulele de oi, ca să auzi behăitele turmelor? Pentru dezbinările lui Ruben s-au făcut multe cercetări ale inimii.
17Galaadul a rămas dincolo de Iordan; și de ce a rămas Dan în corăbii? Așer a stat pe țărmul mării și a rămas în spărturile sale.
18Zabulon și Neftali au fost un popor care și-a primejduit viața până la moarte pe înălțimile câmpului.
19Împărații au venit și au luptat, atunci împărații Canaanului au luptat în Taanac lângă apele din Meghido; ei nu au luat pradă de bani.
20Ei s-au luptat din ceruri, stelele în rândurile lor au luptat împotriva lui Sisera.
21Râul Chișon i-a măturat, acel râu vechi, râul Chișon. Ai călcat puterea în picioare, suflete al meu.
22Atunci au fost copitele cailor frânte de galopul, de galopul puternicilor lor.
23Blestemați Merozul, spune îngerul DOMNULUI, blestemați amar pe locuitorii lui, pentru că ei nu au venit în ajutorul DOMNULUI, în ajutorul DOMNULUI împotriva celor puternici.
24Binecuvântată să fie mai presus de femei Iael, soția lui Heber chenitul, binecuvântată mai presus de femeile din cort.
25El a cerut apă și ea i-a dat lapte; i-a adus unt în vas domnesc.
26Ea și-a pus mâna pe țăruș și mâna ei dreaptă pe ciocanul lucrătorilor; și a lovit cu ciocanul pe Sisera, i-a tăiat capul când a împuns și i-a străpuns tâmplele.
27El s-a plecat la picioarele ei, a căzut, s-a întins jos, s-a plecat la picioarele ei, a căzut, unde s-a plecat, acolo a căzut mort.
28Mama lui Sisera a privit pe fereastră și a strigat printre zăbrele: De ce i-a atâta timp carului său să vină? De ce întârzie roțile carelor sale?
29Doamnele ei înțelepte i-au răspuns, da, și ea își răspunde singură:
30Nu se grăbesc ei? Nu au împărțit prada, fiecărui bărbat o fată sau două fete; lui Sisera o pradă de culori diferite, o pradă de broderii de multe culori, broderii de multe culori pe ambele părți, potrivite pentru gâtul celor ce iau pradă?
31Astfel să piară toți dușmanii tăi, DOAMNE, dar cei care îl iubesc să fie ca soarele când răsare în puterea sa. Și țara a avut odihnă patruzeci de ani.
Currently Selected:
Judecători 5: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.