YouVersion Logo
Search Icon

Habacuc 3

3
1O rugăciune a profetului Habacuc, un poem.
2DOAMNE, am auzit vorbirea ta și m-am înspăimântat; DOAMNE, înviorează-ți lucrarea în mijlocul anilor, fă-o cunoscută în mijlocul anilor; în furie, amintește-ți mila.
3Dumnezeu a venit din Teman și Cel Sfânt din muntele Paran. Selah. Gloria lui a acoperit cerurile și pământul era plin de lauda lui.
4Și strălucirea lui era ca lumina; el avea coarne ieșind din mâna lui și acolo era ascunderea puterii lui.
5Înaintea lui mergea ciuma și cărbuni aprinși mergeau înaintea picioarelor lui.
6El a stat în picioare și a măsurat pământul, el a privit și a tulburat națiunile; și munții veșnici au fost împrăștiați, dealurile străvechi s-au plecat; căile lui sunt veșnice.
7Am văzut corturile Cușanului în nenorocire, și perdelele țării lui Madian au tremurat.
8L-au nemulțumit râurile pe Domnul? S-a aprins mânia ta împotriva râurilor? S-a aprins furia ta împotriva mării, încât ai călărit pe caii tăi și te-ai urcat în carele salvării tale?
9Arcul tău a fost dezgolit de tot, chiar cuvântul tău, conform jurămintelor triburilor. Selah. Tu ai despicat pământul cu râuri.
10Munții te-au văzut și s-au cutremurat, potopul apei a trecut; adâncul și-a înălțat vocea și și-a ridicat mâinile în înalt.
11Soarele și luna s-au oprit în locuința lor, la lumina săgeților tale au mers și la strălucirea suliței scânteietoare.
12Ai mărșăluit prin țară în indignare, ai treierat păgânii în mânie.
13Ai mers înainte pentru salvarea poporului tău, pentru salvare cu unsul tău; ai rănit capul din casa celui stricat, dezvelind temelia până la gât. Selah.
14Cu bâtele lui, ai străpuns capul satelor sale; ei au ieșit ca un vârtej de vânt să mă împrăștie; bucuria lor era să mistuie pe sărac în ascuns.
15Tu ai umblat prin mare cu caii tăi, prin mormanul apelor mari.
16Când am auzit, pântecele meu s-a cutremurat, buzele mele au tremurat la această voce, putregai a intrat în oasele mele și am tremurat în mine însumi, ca să mă odihnesc în ziua necazului, când va veni la popoare, el îi va invada cu oștirea sa.
17Deși smochinul nu va înflori, nici nu vor fi roade în vii; osteneala măslinului va eșua și câmpiile nu vor da hrana; turma va fi stârpită din staul și nu va mai fi cireadă în iesle;
18Totuși eu mă voi bucura în DOMNUL, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele.
19DOMNUL Dumnezeu este tăria mea și îmi va face picioarele precum picioarele căprioarelor și el mă va face să umblu pe locurile mele înalte. Mai marelui cântăreț pe instrumentele mele cu coarde.

Currently Selected:

Habacuc 3: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

Video for Habacuc 3