YouVersion Logo
Search Icon

Ezechiel 44

44
1Și m-a dus înapoi pe calea porții sanctuarului de afară, care dă spre est; și ea era închisă.
2Atunci DOMNUL mi-a spus: Această poartă să fie închisă, să nu se deschidă și niciun om să nu intre pe ea, pentru că DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea; de aceea să fie închisă.
3 Aceasta este pentru prinț; prințul va ședea în ea pentru a mânca pâine înaintea DOMNULUI; el va intra pe calea porticului acelei porți și va ieși tot pe calea lui.
4Apoi m-a dus pe calea porții de nord, înaintea casei; și eu am privit și, iată, gloria DOMNULUI umplea casa DOMNULUI, și am căzut cu fața la pământ.
5Și DOMNUL mi-a spus: Fiu al omului, ia aminte și privește cu ochii tăi și ascultă cu urechile tale tot ce îți spun referitor la toate rânduielile casei DOMNULUI și la toate legile ei; și ia aminte la intrarea casei, la toate ieșirile sanctuarului.
6Și să spui celor răzvrătiți, casei lui Israel: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Voi casă a lui Israel, fie-vă destul toate urâciunile voastre,
7În aceea că ați adus în sanctuarul meu străini, necircumciși în inimă și necircumciși în carne, să fie în sanctuarul meu, să îl murdărească în chiar casa mea, când oferiți pâinea mea, grăsimea și sângele, iar ei au călcat legământul meu din cauza tuturor urâciunilor voastre.
8Și nu ați păzit însărcinarea lucrurilor mele sfinte; ci ați pus păzitori ai însărcinării mele în sanctuarul meu pentru voi înșivă.
9Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Niciun străin, necircumcis în inimă, nici necircumcis în carne, să nu intre în sanctuarul meu, din toți străinii câți se vor afla între copiii lui Israel.
10Și leviții care s-au depărtat de mine, când Israel rătăcea, care au rătăcit de la mine după idolii lor, să își poarte nelegiuirea lor.
11Totuși ei să fie servitori în sanctuarul meu, având sarcina la porțile casei și servind casei; ei să înjunghie ofranda arsă și sacrificiul pentru popor și să stea în picioare înaintea lor să le servească.
12Pentru că ei le-au servit înaintea idolilor lor și au făcut să cadă casa lui Israel în nelegiuire; de aceea mi-am ridicat mâna împotriva lor, spune Domnul DUMNEZEU și ei își vor purta nelegiuirea.
13Și să nu se apropie de mine, ca să îmi facă serviciul de preot, nici să nu se apropie de vreunul din lucrurile mele sfinte, în locul preasfânt; ci să își poarte rușinea și urâciunile lor pe care le-au făcut.
14Ci îi voi face păzitori ai sarcinii casei, pentru tot serviciul ei și pentru tot ce se va face în ea.
15Dar preoții, leviții, fiii lui Țadoc, care au păzit sarcina sanctuarului meu când copiii lui Israel au rătăcit de la mine, ei să se apropie de mine ca să îmi servească; și să stea în picioare înaintea mea pentru a-mi aduce grăsimea și sângele, spune Domnul DUMNEZEU;
16Ei să intre în sanctuarul meu și să se apropie de masa mea, pentru a-mi servi și să păzească însărcinarea mea.
17Și se va întâmpla, când vor intra pe porțile curții interioare, vor fi îmbrăcați cu haine de in și să nu pună lână pe ei în timp ce servesc în porțile curții interioare și înăuntru.
18Să aibă bonete de in pe capetele lor și să aibă izmene de in pe coapsele lor; să nu se încingă cu vreun lucru care să îi facă să transpire.
19Și când ies în curtea exterioară, în curtea exterioară la popor, să se dezbrace de hainele lor în care au servit și să le pună în camerele sfinte; și să îmbrace alte haine; și să nu sfințească poporul cu hainele lor.
20Nici să nu își radă capetele, nici să nu permită șuvițelor lor să crească lungi; ei doar să își tundă scurt capetele.
21Nici să nu bea vin vreunul dintre preoți când intră în curtea interioară.
22Nici să nu își ia de soții vreo văduvă, nici pe cea divorțată, ci să ia tinere din sămânța casei lui Israel sau o văduvă de preot.
23Și să învețe pe poporul meu deosebire dintre ce este sfânt și ce nu este sfânt și să îi facă să discearnă între necurat și curat.
24Și în neînțelegeri ei să stea în picioare la judecată; și să judece conform cu judecățile mele; și să păzească legile mele și statutele mele în toate adunările mele; și să sfințească sabatele mele.
25Și să nu vină la nicio persoană moartă să se întineze, numai pentru tată sau pentru mamă sau pentru fiu sau pentru fiică, pentru frate sau pentru soră care nu a avut soț, se pot întina.
26Și după ce se curățește, să îi numere șapte zile.
27Și, în ziua când el intră în sanctuar, în curtea interioară, pentru a servi în sanctuar, să ofere ofranda lui pentru păcat, spune Domnul DUMNEZEU.
28Și aceasta să le fie ca moștenire, eu sunt moștenirea lor; și să nu le dați nicio stăpânire în Israel, eu sunt stăpânirea lor.
29Ei vor mânca darul de mâncare și ofranda pentru păcat și ofranda pentru fărădelege; și fiecare lucru dedicat în Israel va fi al lor.
30Și primele dintre toate roadele dintâi din toate lucrurile și fiecare dar dintre toate, din fiecare fel de daruri, vor fi ale preoților; voi să dați de asemenea preotului cel dintâi din aluatul vostru, ca să facă să se odihnească binecuvântarea în casa voastră.
31Preoții să nu mănânce din vreun lucru care a murit de la sine, sau sfâșiat, fie pasăre fie animal.

Currently Selected:

Ezechiel 44: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in