Faptele apostolilor 23
23
1Iar Pavel, privind cu atenție consiliul, a spus: Bărbați și frați, până în această zi, m-am purtat în toată buna conștiință în fața lui Dumnezeu.
2Iar Anania, înaltul preot, a poruncit celor ce stăteau lângă el în picioare să îl lovească peste gură.
3Atunci Pavel i-a spus: Dumnezeu te va lovi, perete văruit; fiindcă tu șezi să mă judeci după lege și poruncești să fiu bătut, contrar legii?
4Iar cei ce stăteau lângă el în picioare au spus: Îl insulți pe înaltul preot al lui Dumnezeu?
5Atunci Pavel a spus: Fraților, nu am știut că era înaltul preot; fiindcă este scris: Să nu vorbești de rău pe conducătorul poporului tău.
6Dar când Pavel a înțeles că o parte erau saduchei și ceilalți farisei, a strigat în consiliu: Bărbați și frați, eu sunt fariseu, fiul unui fariseu; din cauza speranței și a învierii morților sunt eu judecat.
7Iar după ce a vorbit astfel, s-a făcut disensiune între farisei și saduchei; și mulțimea a fost împărțită.
8Fiindcă saducheii spun că nu este nici înviere, nici înger sau duh; dar fariseii le mărturisesc pe amândouă.
9Și s-a ridicat strigăt mare; și scribii, care erau de partea fariseilor, s-au sculat și se certau aprins, spunând: Nu găsim nimic rău în acest om; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger, să nu ne luptăm împotriva lui Dumnezeu.
10Iar după ce s-a făcut disensiune mare, căpetenia, temându-se ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăți de ei, a poruncit soldaților să coboare și să îl smulgă cu forța din mijlocul lor și să îl aducă în fortăreață.
11Iar noaptea următoare, Domnul a stat lângă el în picioare și a spus: Pavele, îndrăznește; fiindcă așa cum ai adeverit despre mine în Ierusalim, așa trebuie să aduci mărturie și la Roma.
12Iar după ce s-a făcut ziuă, unii dintre iudei s-au înhăitat și s-au legat cu blestem, spunând că nici nu vor mânca, nici nu vor bea până nu îl vor fi ucis pe Pavel.
13Și erau mai mulți de patruzeci cei care au făcut acest complot.
14Aceștia, venind la preoții de seamă și la bătrâni, au spus: Ne-am legat cu mare blestem că nu vom gusta nimic până nu îl vom ucide pe Pavel.
15De aceea acum voi, împreună cu consiliul, spuneți căpeteniei ca mâine să îl aducă jos la voi, ca și cum ați dori să cercetați ceva mai amănunțit despre el; iar noi, înainte să se apropie el, suntem gata să îl ucidem.
16Dar fiul surorii lui Pavel, după ce a auzit despre cursa lor, a venit și a intrat în fortăreață și i-a spus lui Pavel.
17Atunci Pavel a chemat la el pe unul dintre centurioni și a spus: Du pe tânărul acesta la căpetenie, fiindcă are să îi povestească ceva.
18Astfel că l-a luat și l-a dus la căpetenie și a spus: Prizonierul Pavel m-a chemat la el și m-a rugat să aduc la tine pe acest tânăr, care are să îți vorbească ceva.
19Atunci, căpetenia l-a luat de mână și l-a tras deoparte în ascuns și l-a întrebat: Ce este aceasta ce ai să îmi spui?
20Iar el a spus: Iudeii s-au înțeles să îți ceară ca mâine să îl aduci jos pe Pavel, în consiliu, ca și cum ar dori să cerceteze mai amănunțit ceva despre el.
21Dar tu nu te lăsa convins de ei; fiindcă mai mult de patruzeci de bărbați dintre ei îi întind o cursă, aceștia s-au legat cu blestem ca nici să nu mănânce, nici să nu bea, până nu îl vor ucide; și acum, ei sunt gata, așteptând o promisiune de la tine.
22Atunci căpetenia a lăsat pe tânăr să plece și i-a poruncit: Să nu spui nimănui că mi-ai arătat acestea.
23Și a chemat la el doi centurioni, spunând: Pregătiți două sute de soldați să meargă la Cezareea, și șaptezeci de călăreți și două sute de lăncieri la ora a treia din noapte.
24Și dați-le animale, ca să îl pună pe Pavel deasupra și să îl ducă teafăr la Felix, guvernatorul.
25Și a scris o scrisoare, cuprinzând acestea:
26Claudius Lisias către preaonorabilul guvernator Felix, salutări.
27Acest bărbat a fost prins de iudei și ar fi fost ucis de ei; atunci, am venit cu armată și l-am salvat, înțelegând că era roman.
28Dar voind să cunosc cauza pentru care l-au acuzat, l-am coborât în consiliul lor;
29 Și, l-am găsit acuzat despre întrebări din legea lor, dar neavând nimic care să îl acuze demn de moarte sau de lanțuri.
30Și când mi s-a spus cum iudeii întindeau o cursă pentru acest bărbat, îndată l-am trimis la tine și am poruncit și acuzatorilor lui să spună înaintea ta cele împotriva lui. Sănătate.
31Atunci soldații, așa cum li se poruncise, l-au luat pe Pavel și l-au adus pe timpul nopții la Antipatris.
32Iar a doua zi, au lăsat călăreții să meargă cu el și s-au întors la fortăreață;
33Iar aceștia, după ce au venit la Cezareea și au dat guvernatorului epistola, l-au prezentat și pe Pavel înaintea lui.
34Și după ce guvernatorul a citit, l-a întrebat din ce provincie era. Și a priceput că este din Cilicia;
35Te voi asculta pe îndelete, a spus el, când vor veni și acuzatorii tăi. Și a poruncit să fie păzit în sala de judecată a lui Irod.
Currently Selected:
Faptele apostolilor 23: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.