YouVersion Logo
Search Icon

Faptele apostolilor 11

11
1Și apostolii și frații care erau în Iudeea, au auzit că și neamurile au primit cuvântul lui Dumnezeu.
2Și când Petru a urcat la Ierusalim, cei ai circumciziei s-au certat cu el,
3Spunând: Ai intrat la bărbați necircumciși și ai mâncat cu ei.
4Dar Petru a luat-o de la început și le-a explicat pe rând, spunând:
5Eram în cetatea Iafo, rugându-mă; și într-un extaz am văzut o viziune: Un fel de vas a coborât, ca și cum ar fi fost o pânză mare, lăsată din cer de patru colțuri, și a venit până la mine;
6Asupra căreia, când mi-am ațintit ochii, mi-am dat seama și am văzut patrupede ale pământului, sălbăticiuni și târâtoare și păsări ale văzduhului.
7Și am auzit o voce, spunându-mi: Scoală-te, Petre; ucide și mănâncă.
8Dar eu am spus: Nicidecum, Doamne, pentru că nimic profan sau necurat nu a intrat niciodată în gura mea.
9Dar vocea mi-a răspuns din nou din cer: Ce Dumnezeu a curățit, nu considera profan.
10Și aceasta s-a făcut de trei ori; și toate au fost retrase în cer.
11Și iată, îndată au fost acolo trei bărbați sosiți deja la casa unde eram, trimiși din Cezareea la mine.
12Și Duhul mi-a poruncit să merg cu ei, fără să mă îndoiesc de nimic. Și acești șase frați de asemenea m-au însoțit și noi am intrat în casa acestui bărbat;
13Și ne-a arătat cum a văzut îngerul în casa lui, care a stat în picioare și i-a spus: Trimite bărbați la Iafo și cheamă pe Simon, al cărui nume și Petru;
14Care îți va vorbi cuvinte, prin care vei fi salvat, tu, și toată casa ta.
15Și pe când am început să vorbesc, Duhul Sfânt a căzut peste ei, chiar așa ca și peste noi la început.
16Atunci mi-am amintit cuvântul Domnului, cum spunea: Ioan, într-adevăr, a botezat cu apă; dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.
17Întrucât, atunci, așa cum le-a dat Dumnezeu același dar, ca și nouă, care am crezut pe Domnul Isus Cristos; ce eram eu, ca să mă împotrivesc lui Dumnezeu?
18Când au auzit acestea, au tăcut și au glorificat pe Dumnezeu, spunând: Într-adevăr Dumnezeu a dat și neamurilor pocăința pentru viață.
19Atunci cei împrăștiați din cauza persecuției iscate în cazul lui Ștefan, au ajuns până în Fenicia și Cipru și Antiohia, nepredicând cuvântul nimănui decât numai iudeilor.
20Și unii dintre ei erau bărbați din Cipru și Cirene, care, când au venit la Antiohia, au vorbit grecilor, predicând pe Domnul Isus.
21Și mâna Domnului era cu ei; și un număr mare au crezut și s-au întors la Domnul.
22Atunci vești despre aceste lucruri au ajuns la urechile bisericii care era în Ierusalim; și au trimis pe Barnaba, ca să treacă până în Antiohia,
23Care, ajungând și văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să se lipească de Domnul cu hotărâre de inimă;
24Pentru că era un bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință; și o mare mulțime a fost adăugată la Domnul.
25Atunci Barnaba a plecat la Tars, ca să îl caute pe Saul.
26Și după ce l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Și s-a întâmplat că un an întreg ei s-au adunat cu biserica și au învățat o mare mulțime. Și discipolii au fost numiți creștini pentru prima dată în Antiohia.
27Și în acele zile au coborât profeți de la Ierusalim la Antiohia.
28Și s-a sculat unul dintre ei, numit Agab, arătând prin Duhul că va fi mare foamete în toată lumea, cum s-a și întâmplat în zilele lui Claudiu Cezar.
29Atunci discipolii, fiecare om conform puterii lui, au hotărât să trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea.
30Ceea ce au și făcut și l-au trimis la bătrâni prin mâna lui Barnaba și Saul.

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in