YouVersion Logo
Search Icon

2 Timotei 2

2
1De aceea tu, fiul meu, fii tare în harul care este în Cristos Isus.
2Și cele ce ai auzit de la mine printre mulți martori, încredințează acestea oamenilor credincioși, care vor fi în stare să învețe și pe alții.
3Tu, de aceea, îndură necazul, ca un bun soldat al lui Isus Cristos.
4Nimeni care se războiește nu se încurcă cu chestiunile acestei vieți, ca să placă celui ce l-a ales ca soldat.
5Și dacă cineva de asemenea luptă pentru lauri, nu este încoronat decât dacă luptă legiuit.
6Agricultorul care muncește trebuie să fie cel dintâi părtaș la roade.
7Ia aminte ce spun, și Domnul să îți dea înțelegere în toate.
8Amintește-ți că Isus Cristos, din sămânța lui David, a fost înviat dintre morți conform evangheliei mele,
9În care sufăr necaz până la lanțuri ca un răufăcător; dar cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
10Din această cauză îndur toate pentru cei aleși, pentru ca și ei să obțină salvarea care este în Cristos Isus, cu gloria eternă.
11Acesta este un cuvânt de încredere: Căci dacă suntem morți împreună cu el, vom și trăi împreună cu el;
12Dacă îndurăm, vom și domni împreună cu el; dacă îl negăm și el ne va nega.
13Dacă nu credem, totuși el rămâne credincios; nu se poate nega pe sine însuși.
14Amintește-le acestea, îndemnându-i înaintea Domnului să nu se certe despre cuvinte pentru niciun alt folos decât al subminării ascultătorilor.
15Studiază scripturile să te arăți tu însuți aprobat lui Dumnezeu, un lucrător care să nu se rușineze, împărțind drept cuvântul adevărului.
16Dar în fapt ține-te deoparte de flecărelile profane și deșarte, fiindcă vor crește spre mai multă neevlavie.
17Și cuvântul lor va roade ca o gangrenă, dintre aceștia sunt Himeneu și Filet,
18Care, referitor la adevăr, au rătăcit, spunând că învierea s-a întâmplat deja; și doboară credința unora.
19Totuși, temelia lui Dumnezeu stă sigură, având acest sigiliu: Domnul cunoaște pe cei ai lui. Și: Să se depărteze de nedreptate oricine cheamă numele lui Cristos.
20Dar într-o casă mare nu sunt doar vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt pentru onoare și unele pentru dezonoare.
21De aceea dacă cineva se curăță pe sine însuși de acestea, va fi un vas pentru onoare, sfințit și folositor stăpânului și pregătit pentru fiecare lucrare bună.
22De asemenea fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea creștină, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă pură.
23Dar evită întrebările nebunești și lipsite de învățătură, știind că dau naștere la lupte.
24Și un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând față de toți, capabil să îi instruiască, răbdător,
25Învățând în blândețe pe cei ce se împotrivesc lor înșiși, dacă Dumnezeu, cumva, le va da pocăință pentru recunoașterea adevărului,
26Și să se trezească din cursa diavolului, fiind prinși de el spre voia lui.

Currently Selected:

2 Timotei 2: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in