YouVersion Logo
Search Icon

1 Timotei 5

5
1Nu mustra pe bătrân, ci imploră-l ca pe un tată; pe tineri, ca pe frați;
2Pe femeile bătrâne, ca pe mame; pe cele tinere, ca pe surori, cu toată puritatea.
3Onorează văduvele care sunt într-adevăr văduve.
4Dar dacă vreo văduvă are copii sau nepoți, ei să învețe întâi să arate evlavie acasă la ei și să răsplătească pe părinți, fiindcă aceasta este bine și bine primită înaintea lui Dumnezeu.
5Iar cea care într-adevăr este văduvă și singură, se încrede în Dumnezeu și stăruie în cereri și rugăciuni noapte și zi.
6Dar cea care trăiește în desfrâu este moartă în timp ce trăiește.
7Și poruncește acestea ca să fie ireproșabile.
8Iar dacă cineva nu se îngrijește de ai lui și mai ales de cei din propria casă, a negat credința și este mai rău decât cel care nu crede.
9Să nu fie înscrisă o văduvă sub șaizeci de ani; trebuind să fie soție a unui singur bărbat,
10Fiind adeverită pentru fapte bune; dacă a crescut copii, dacă a găzduit pe străini, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă a ușurat pe cei nenorociți, dacă a urmat fiecare lucrare bună.
11Dar refuză pe văduvele tinere, deoarece, când încep să crească în desfrâu împotriva lui Cristos, voiesc să se căsătorească,
12Având damnare, pentru că au lepădat prima lor credință.
13Și în același timp învață să fie leneșe, rătăcind din casă în casă; și nu doar leneșe, dar și limbute și băgărețe, vorbind ce nu ar trebui.
14De aceea doresc ca tinerele să se căsătorească, să nască copii, să administreze casa, nedând potrivnicului nicio ocazie să vorbească ocărâtor.
15Fiindcă unele sunt deja abătute din cale, urmând pe Satan.
16Dacă vreun bărbat sau femeie care crede, are văduve, să le ajute și biserica să nu fie împovărată, pentru ca biserica să le ajute pe cele care sunt într-adevăr văduve.
17Bătrânii care conduc bine să fie socotiți demni de o dublă onoare, mai ales cei ce muncesc în cuvânt și doctrină.
18Fiindcă scriptura spune: Să nu legi gura boului care treieră grâne. Și: Demn este lucrătorul de plata sa.
19Împotriva unui bătrân nu primi acuzație, decât în fața a doi sau trei martori.
20Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i în fața tuturor, ca și ceilalți să se teamă.
21 Te îndemn înaintea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Cristos și a îngerilor aleși, să păzești acestea fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire.
22Nu pune mâinile în grabă peste nimeni, nici nu fi părtaș păcatelor altora: păstrează-te pe tine însuți pur.
23Nu mai bea doar apă, ci folosește puțin vin din cauza stomacului tău și a frecventelor tale îmbolnăviri.
24Păcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergând înainte la judecată; iar unii, de asemenea, îi urmează.
25Tot așa și faptele bune sunt arătate dinainte; și cele ce sunt altfel nu pot fi ascunse.

Currently Selected:

1 Timotei 5: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in