YouVersion Logo
Search Icon

1 Samuel 30

30
1Și s-a întâmplat, când David și oamenii săi au venit la Țiclag în a treia zi, că amaleciții invadaseră sudul și Țiclagul și loviseră Țiclagul și îl arseseră cu foc;
2Și luaseră captive pe femeile care erau în el; nu au ucis pe niciuna, fie mare sau mică, ci le-au dus și au mers pe calea lor.
3Astfel David și oamenii săi au venit în cetate și, iată, aceasta era arsă cu foc; și soțiile lor și fiii lor și fiicele lor, erau luate captive.
4Atunci David și poporul care era cu el și-au înălțat vocea și au plâns până nu au mai avut putere să plângă.
5Și cele două soții ale lui David erau luate captive: Ahinoam izreelita și Abigail carmelita, soția lui Nabal.
6Și David era foarte strâmtorat, pentru că poporul vorbea să îl împroaște cu pietre deoarece sufletul întregului popor era mâhnit, fiecare om pentru fiii săi și pentru fiicele sale; dar David s-a încurajat în DOMNUL Dumnezeul său.
7Și David a spus preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: Te rog, adu-mi aici efodul. Și Abiatar a adus efodul acolo la David.
8Și David a întrebat pe DOMNUL, spunând: Să urmăresc această ceată înarmată? Să o ajung? Și el i-a răspuns: Urmărește-i, pentru că într-adevăr îi vei ajunge și negreșit vei lua înapoi totul.
9Astfel David a mers, el și cei șase sute de oameni care erau cu el și au ajuns la pârâul Besor, unde cei care au rămas în urmă s-au oprit.
10Dar David i-a urmărit, el și patru sute de oameni, pentru că două sute au rămas în urmă, cei care erau atât de obosiți încât nu puteau să treacă pârâul Besor.
11Și au găsit un egiptean în câmp și l-au adus la David și i-au dat pâine și el a mâncat; și l-au făcut să bea apă;
12Și i-au dat o bucată de turtă de smochine și doi ciorchini de stafide; și după ce a mâncat, duhul lui i-a revenit, pentru că nu mâncase pâine, nici nu băuse apă trei zile și trei nopți.
13Și David i-a spus: Al cui ești? Și de unde ești? Și el a spus: Eu sunt un tânăr din Egipt, servitor al unui amalecit; și stăpânul meu m-a lăsat, pentru că acum trei zile am căzut bolnav.
14Noi am invadat în partea de sud a cheretiților și în ținutul care aparține de Iuda și în partea de sud a lui Caleb; și am ars Țiclagul cu foc.
15Și David i-a spus: Poți să mă cobori la această ceată? Iar el a spus: Jură-mi pe Dumnezeu că nici nu mă vei ucide nici nu mă vei da în mâinile stăpânului meu și te voi coborî la această ceată.
16Și după ce l-a coborât, iată, ei erau împrăștiați pe toată fața pământului, mâncând și bând și dansând, pentru toată prada cea mare pe care o luaseră din țara filistenilor și din țara lui Iuda.
17Și David i-a lovit din amurg chiar până în seara zilei următoare; și nu a scăpat niciun om dintre ei, în afară de patru sute de tineri, care au călărit pe cămile și au fugit.
18Și David a luat înapoi tot ceea ce amaleciții duseseră; și David și-a eliberat pe cele două soții.
19Și nimic nu le lipsea, fie mic sau mare, nici fii, nici fiice, nici pradă, nici vreun lucru pe care li-l luaseră: David a recuperat totul.
20Și David a luat toate turmele și cirezile, pe care le-au mânat înaintea celorlalte vite și au spus: Aceasta este prada lui David.
21Și David a venit la cei două sute de bărbați, care erau atât de obosiți încât nu l-au putut urma pe David, pe care îi făcuseră să rămână la pârâul Besor; și ei au ieșit să îl întâmpine pe David și să întâlnească poporul care era cu el; și când David s-a apropiat de popor, i-a salutat.
22Atunci au răspuns toți oamenii stricați și ai lui Belial, dintre cei care au mers cu David și au zis: Căci ei nu au mers cu noi, nu le vom da nimic din prada pe care am luat-o înapoi, ci doar fiecărui bărbat soția sa și copiii săi, ca să îi ducă și să plece.
23Atunci David a spus: Să nu faceți astfel, frații mei, cu ceea ce ne-a dat DOMNUL, care ne-a păstrat și a dat în mâna noastră ceata care a venit împotriva noastră.
24Fiindcă cine vă va da ascultare în acest lucru? Ci cum este partea celui care coboară la bătălie, tot astfel să fie partea celui care rămâne lângă lucruri, vor împărți la fel.
25Și a fost astfel din acea zi înainte, că el a făcut din aceasta un statut și o rânduială pentru Israel până astăzi.
26Și când David a venit la Țiclag, a trimis din pradă bătrânilor lui Iuda, chiar prietenilor săi, spunând: Iată, un dar pentru voi, din prada dușmanilor DOMNULUI;
27 Celor din Betel și celor din sudul Ramotului și celor din Iatir,
28Și celor din Aroer și celor din Sifmot și din Eștemoa,
29Și celor din Racal și celor din cetățile ierahmeeliților și celor din cetățile cheniților,
30Și celor din Horma și celor din Cor-Așan și din Atac,
31Și celor din Hebron și tuturor locurilor unde David însuși și oamenii săi aveau obiceiul să meargă.

Currently Selected:

1 Samuel 30: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in