Neemia 7
7
1După ce zidul a fost refăcut și am#Neem. 6:1. pus porțile, au fost puși în slujbele lor ușierii, cântăreții și leviții. 2Le‑am poruncit fratelui meu, Hanani, și lui Hanania, comandantul fortăreței Ierusalimului, om care îi întrecea pe mulți în credincioșie și în frică#Ex. 18:21. de Dumnezeu, 3și le‑am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de căldura soarelui! Câtă vreme străjerii stau de veghe, porțile să fie închise și zăvorâte! Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui de strajă și înaintea casei lui!” 4Cetatea era încăpătoare și mare, dar oamenii erau puțini în ea și casele nu erau rezidite.
Lista celor care s‑au întors din exil
5Dumnezeul meu mi‑a pus pe inimă gândul să‑i adun pe nobili, pe mai‑mari și tot poporul ca să‑i număr. Am găsit o carte cu spițele de neam ale celor ce se întorseseră primii din exil și am găsit scris în ea cele ce urmează:
6Aceștia sunt fiii#Ezra 2:1. provinciei care s‑au întors din exil, dintre cei pe care îi deportase Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Ei s‑au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui. 7Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mordohai, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana.
Numărul bărbaților din poporul lui Israel:
8fiii lui Paroș – două mii o sută șaptezeci și doi;
9fiii lui Șefatia – trei sute șaptezeci și doi;
10fiii lui Arah – șase sute cincizeci și doi;
11fiii lui Pahat‑Moab, dintre fiii lui Iosua și ai lui Ioab – două mii opt sute optsprezece;
12fiii lui Elam – o mie două sute cincizeci și patru;
13fiii lui Zatu – opt sute patruzeci și cinci;
14fiii lui Zacai – șapte sute șaizeci;
15fiii lui Binui – șase sute patruzeci și opt;
16fiii lui Bebai – șase sute douăzeci și opt;
17fiii lui Azgad – două mii trei sute douăzeci și doi;
18fiii lui Adonicam – șase sute șaizeci și șapte;
19fiii lui Bigvai – două mii șaizeci și șapte;
20fiii lui Adin – șase sute cincizeci și cinci;
21fiii lui Ater, din familia lui Hizchia – nouăzeci și opt;
22fiii lui Hașum – trei sute douăzeci și opt;
23fiii lui Bețai – trei sute douăzeci și patru;
24fiii lui Harif – o sută doisprezece;
25fiii lui Gabaon – nouăzeci și cinci;
26oamenii din Betleem și din Netofa – o sută optzeci și opt;
27oamenii din Anatot – o sută douăzeci și opt;
28oamenii din Bet‑Azmavet – patruzeci și doi;
29oamenii din Chiriat‑Iearim, din Chefira și din Beerot – șapte sute patruzeci și trei;
30oamenii din Rama și din Gheba – șase sute douăzeci și unu;
31oamenii din Micmaș – o sută douăzeci și doi;
32oamenii din Betel și din Ai – o sută douăzeci și trei;
33oamenii din celălalt Nebo – cincizeci și doi;
34fiii celuilalt Elam#Neem. 7:12. – o mie două sute cincizeci și patru;
35fiii lui Harim – trei sute douăzeci;
36fiii Ierihonului – trei sute patruzeci și cinci;
37fiii cetăților Lod, Hadid și Ono – șapte sute douăzeci și unu;
38oamenii din Senaa – trei mii nouă sute treizeci.
39Preoți:
fiii lui Iedaia#1Cr. 24:7., din casa lui Iosua – nouă sute șaptezeci și trei;
40fiii lui Imer#1Cr. 24:14. – o mie cincizeci și doi;
41fiii lui Pașhur#1Cr. 9:12; 24:9. – o mie două sute patruzeci și șapte;
42fiii lui Harim#1Cr. 24:8. – o mie șaptesprezece.
43Leviți:
fiii lui Iosua și ai lui Cadmiel, dintre fiii lui Hodia – șaptezeci și patru.
44Cântăreți:
fiii lui Asaf – o sută patruzeci și opt.
45Ușieri:
fiii lui Șalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Șobai – o sută treizeci și opt.
46Slujitori ai Templului:
fiii lui Țiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
47fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,
48fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Șalmai,
49fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,
50fiii lui Reaia, fiii lui Rețin, fiii lui Necoda,
51fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,
52fiii lui Besai, fiii lui Maon, fiii lui Nafiș,
53fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
54fiii lui Bațlut, fiii lui Mehida, fiii lui Harșa,
55fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
56fiii lui Nețiah și fiii lui Hatifa.
57Urmașii slujitorilor lui Solomon:
fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida,
58fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,
59fiii lui Șefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Poheret‑Hațevaim și fiii lui Amon.
60Toți slujitorii Templului și urmașii slujitorilor lui Solomon – trei sute nouăzeci și doi.
61Aceștia erau cei care plecaseră din Tel‑Melah, Tel‑Harșa, Cherub, Adon și Imer, dar care n‑au putut dovedi că familia lor și neamul lor erau din Israel:
62fiii lui Delaia, fiii lui Tobia și fiii lui Necoda – șase sute patruzeci și doi;
63iar dintre preoți: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care o luase de nevastă pe una dintre fetele lui Barzilai, galaaditul, și a fost numit cu numele lor. 64Aceștia și‑au căutat înscrierea în cărțile spițelor de neam, dar nu a fost găsită și de aceea au fost lăsați în afara preoției. 65Guvernatorul le‑a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte până când un preot nu va căuta răspuns prin Urim și Tumim.
66Toată adunarea era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de inși. 67Pe lângă aceștia mai erau șapte mii trei sute treizeci și șapte de robi și roabe și două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe. 68Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri#7:68 Cele mai multe manuscrise nu conțin acest verset. Numerotarea versetelor se decalează față de TM de aici până la finalul capitolului., 69patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
70Unii dintre capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Guvernatorul#Neem. 8:9. a dat vistieriei o mie de darici#7:70 Ebr. darkemonim (pl.). Monedă de aur cântărind 8,4 g de aur pur. Echivalentă cu 20 de sicli de argint. de aur, cincizeci de vase de turnat și cinci sute treizeci de veșminte preoțești. 71Capii de familie au dăruit vistieriei, pentru lucrare, douăzeci de mii de darici#Ezra 2:69. de aur și două mii două sute de mine#7:71 O mină cântărea aproximativ 0,6 kg. de argint. 72Restul poporului a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de veșminte preoțești.
73Preoții și leviții, ușierii, cântăreții, oamenii din popor, slujitorii Templului și tot Israelul s‑au așezat în cetățile lor#Ezra 3:1.. Când a venit luna a șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor.
Currently Selected:
Neemia 7: EDCR
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România.