YouVersion Logo
Search Icon

Isaia 40

40
Israel mângâiat
1Mângâiați, mângâiați pe poporul meu, zice Dumnezeul vostru. 2Vorbiți la inima Ierusalimului, și strigați către el, că suferința lui s‐a împlinit, că nelegiuirea lui a fost iertată, că#Iov 42.10. Cap. 61.7. a căpătat din mâna Domnului îndoit pentru toate păcatele lui. 3Glasul#Mat. 3.3. Mc. 1.3. Lc. 3.1. In. 1.23. unuia care strigă în pustie: Gătiți#Mal. 3.1. calea Domnului, faceți#Ps. 68.1. Cap. 49.11. drept un drum mare în pustie pentru Dumnezeul nostru. 4Orice vale va fi înălțată și orice munte și deal va fi coborât; și ce este strâmb se va face#Cap. 45.2. drept și locurile gronțuroase se vor netezi. 5Și slava Domnului se va descoperi și orice carne o va vedea împreună. Căci gura Domnului a vorbit. 6Glasul unuia zice: Strigă. Și unul zice: Ce să strig? Toată#Iov 14.2. Ps. 90.5; 102.11; 103.15. Iac. 1.10. 1 Pet. 1.21. carnea este iarbă și toată frumusețea ei este ca floarea câmpului. 7Iarba se usucă, floarea se veștejește, pentru că suflarea#Ps. 103.16. Domnului suflă peste ea. Cu adevărat poporul este iarbă. 8Iarba se usucă, floarea se veștejește, dar cuvântul#In. 12.34. 1 Pet. 1.25. Dumnezeului nostru rămâne în veac. 9Tu cel ce aduci știri bune Sionului, suie‐te pe un munte înalt; tu cel ce aduci știri bune Ierusalimului, înalță glasul tău cu putere; înalță‐l, nu te teme; spune cetăților lui Iuda: Iată Dumnezeul vostru! 10Iată Domnul Dumnezeu va veni ca un puternic și brațul#Cap. 59.16. său va stăpâni pentru el. Iată, plata#Cap. 62.11. Ap. 22.12. lui este cu el și răsplătirea lui înaintea lui. 11El își va paște#Cap. 49.10. Ezec. 34.23; 37.24. In. 10.11. Evr. 13.20. 1 Pet. 2.25; 5.4. Ap. 7.17. turma ca un păstor, va strânge mieii în brațul său și‐i va purta în sânul său; el va mâna blând pe cele ce dau să sugă. 12Cine#Prov. 30.4. a măsurat apele în golul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma și a cuprins într‐o măsură țărâna pământului și a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu cumpăna? 13Cine#Iov 21.22; 36.22, 23. Rom. 11.34. 1 Cor. 2.16. a îndreptat Duhul Domnului și l‐a învățat ca sfetnic al său? 14Cu cine s‐a sfătuit și i‐a dat pricepere și l‐a învățat cărarea judecății și l‐a învățat cunoștința și i‐a arătat calea priceperii? 15Iată, neamurile sunt socotite ca o picătură din vadră și ca praful din cumpănă; iată el ridică ostroavele ca un bob de praf. 16Și Libanul nu este îndeajuns pentru ars, nici dobitoacele lui nu sunt destule pentru o ardere de tot. 17Toate neamurile sunt ca o nimica#Dan. 4.35. înaintea sa; sunt socotite de el mai puțin decât#Ps. 62.9. nimicul și decât deșertăciunea. 18Cu cine dar veți asemăna#Vers. 25. Cap. 16.5. Fapte. 17.29. pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare îl veți asemăna? 19Meșterul#Cap. 41.6, 7; 44.12, etc. Ier. 10.3, etc. toarnă un chip cioplit și aurarul îl îmbracă cu aur și‐i toarnă lanțuri de argint. 20Cel prea sărac pentru darul acesta, alege un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit ca#Cap. 41.7. Ier. 10.4. să facă un chip cioplit, care să nu se clatine. 21Nu#Ps. 19.1. Fapte. 14.17. Rom. 1.19, 20. cunoașteți? N‐ați auzit? Nu vi s‐a spus de la început? N‐ați înțeles de când cu temeliile pământului? 22El este cel ce șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca lăcustele; cel ce întinde#Iov 9.8. Ps. 104.2. Cap. 42.5; 44.24; 51.13. Ier. 10.12. cerurile ca o pânză ușoară și le lățește ca un cort pentru locuință; 23cel ce preface în nimic pe domni#Iov 12.21. Ps. 107.40., care face o deșertăciune pe judecătorii pământului. 24De abia s‐au sădit, de abia s‐au semănat, de abia li s‐a înrădăcinat tulpina în pământ și el suflă peste ei și se usucă și îi smulge vârtejul ca pe o miriște. 25Cu#Vers. 18. cine dar mă veți asemăna, sau voi fi deopotrivă, zice Cel Sfânt. 26Ridicați‐vă ochii în sus și vedeți! Cine a făcut acestea, scoțând oștirea lor după număr? El cheamă#Deut. 4.15, etc. Ps. 147.4. toate pe nume; înaintea mărimii puterii lui și a tăriei puterii lui nimic nu lipsește. 27De ce zici, Iacove, și vorbești, Israele: Calea mea este ascunsă de Domnul și judecata mea este nesocotită de Dumnezeul meu? 28Nu cunoști? N‐ai auzit că Dumnezeul cel veșnic, Domnul, Făcătorul marginilor pământului, nu ostenește, nici nu obosește? Priceperea#Ps. 147.5. Rom. 11.33. lui nu se poate cuprinde. 29El dă tărie celui ostenit și crește puterea celui neputincios. 30Chiar copiii se vor osteni și vor obosi și chiar tinerii se vor poticni; 31dar cei ce așteaptă pe Domnul își înoiesc#Ps. 103.5. puterea; se vor înălța cu aripi ca vulturii; vor alerga și nu vor obosi; vor umbla și nu vor osteni.

Currently Selected:

Isaia 40: VDCL

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in