YouVersion Logo
Search Icon

Romani 15:5-13

Romani 15:5-13 VDC

Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți aceleași simțăminte unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus, pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Așadar primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu și să întărească făgăduințele date părinților și ca neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre neamuri și voi cânta Numelui Tău.” Este zis iarăși: „Veseliți-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui.” Și iarăși: „Lăudați pe Domnul, toate neamurile; slăviți-L, toate noroadele.” Tot astfel, și Isaia zice: „Din Iese va ieși o Rădăcină, care se va scula să domnească peste neamuri, și neamurile vor nădăjdui în El.” Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!