Judecătorii 18
18
Fiii lui Dan ridică lucruri pentru slujbă din casa lui Mica
1În vremea#Cap. 17:6; 21:25. aceea, nu era împărat în Israel; și seminția#Ios. 19:47. daniților își căuta o moșie ca să se așeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorți nicio moștenire în mijlocul semințiilor lui Israel. 2Fiii lui Dan au luat dintre ei toți, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Țorea#Cap. 13:25. și din Eștaol să iscodească#Num. 13:17. Ios. 2:1. țara și s-o cerceteze. Ei le-au zis: „Duceți-vă și cercetați țara.” Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa#Cap. 17:1. lui Mica, și au rămas peste noapte acolo. 3Când erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului levit, s-au apropiat și i-au zis: „Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Și ce ai aici?” 4El le-a răspuns: „Mica face cutare și cutare lucru pentru mine, îmi#Cap. 17:10. dă o simbrie și eu îi sunt preot.” 5Ei i-au zis: „Întreabă#1 Împ. 22:5. Is. 30:1. Osea 4:12. pe Dumnezeu#Cap. 17:5; 18:14., ca să știm dacă vom avea noroc în călătoria noastră.” 6Și preotul le-a răspuns: „Duceți-vă#1 Împ. 22:6. în pace; călătoria pe care o faceți este sub privirea Domnului.” 7Cei cinci oameni au plecat și au ajuns în Lais#Ios. 19:47.. Au văzut poporul de acolo trăind#Vers. 27,28. la adăpost, în felul sidoniților, liniștit și fără grijă; în țară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns stăpânind peste ei; erau departe de sidoniți și n-aveau nicio legătură cu alți oameni. 8S-au întors la frații lor în Țorea#Vers. 2. și Eștaol, și frații lor le-au zis: „Ce veste ne aduceți?” 9„Haidem”#Num. 13:30. Ios. 2:23,24., au răspuns ei, „să ne suim împotriva lor, căci am văzut țara și iată că era foarte bună. Ce stați#1 Împ. 22:3. și nu ziceți nimic? Nu fiți leneși și porniți să puneți stăpânire pe țara aceasta. 10Când veți intra în ea, veți da peste un popor care stă fără#Vers. 7,27. frică. Țara este mare, și Dumnezeu a dat-o în mâinile voastre; este un loc#Deut. 8:9. unde nu lipsește nimic din tot ce este pe pământ.” 11Șase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Țorea și Eștaol încinși cu armele lor de război. 12S-au suit și au tăbărât la Chiriat-Iearim#Ios. 15:60. în Iuda, de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de azi#Cap. 13:25. Mahane-Dan (Tabăra lui Dan). 13Au trecut de acolo în muntele lui Efraim și au ajuns până la casa lui#Vers. 2. Mica. 14Atunci#1 Sam. 14:28., cei cinci oameni care se duseseră să iscodească țara Lais au luat cuvântul și au zis fraților lor: „Știți că în#Cap. 17:5. casele acestea sunt un efod, terafimi, un chip cioplit și un chip turnat? Vedeți acum ce aveți de făcut.” 15Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului levit, în casa lui Mica, și l-au întrebat de sănătate! 16Cei șase#Vers. 11. sute de oameni din fiii lui Dan încinși cu armele lor de război stăteau la intrarea porții. 17Și cei cinci#Vers. 2,14. oameni care se duseseră să iscodească țara s-au suit și au intrat în casă; au luat chipul#Cap. 17:4,5. cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porții cu cei șase sute de oameni încinși cu armele lor de război. 18Când au intrat în casa lui Mica și au luat chipul cioplit, efodul, terafimii și chipul turnat, preotul le-a zis: „Ce faceți?” 19Ei au răspuns: „Taci, pune-ți#Iov 21:5; 29:9; 40:4. Prov. 30:32. Mica 7:16. mâna la gură și vino cu noi să ne fii părinte#Cap. 17:10. și preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om sau să fii preotul unei seminții și al unei familii din Israel?” 20Preotul s-a bucurat în inima lui, a luat efodul, terafimii și chipul cioplit și s-a unit cu ceata poporului. 21Au pornit iarăși la drum și au plecat punând înaintea lor copiii, vitele și calabalâcurile. 22După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s-au strâns și au urmărit pe fiii lui Dan. 23Au strigat după fiii lui Dan, care s-au întors și au zis lui Mica: „Ce ai și ce înseamnă gloata aceasta de oameni?” 24El a răspuns: „Dumnezeii mei pe care mi-i făcusem mi i-ați luat împreună cu preotul și ați plecat. Ce-mi mai rămâne? Cum puteți dar să-mi spuneți: ‘Ce ai?’” 25Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ți auzim glasul; căci, altfel, niște oameni amărâți se vor arunca asupra voastră și te vei pierde și pe tine, și pe cei din casa ta.” 26Și fiii lui Dan și-au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt mai tari decât el, s-a întors și a venit acasă.
Cucerirea cetății Lais
27Au ridicat dar ce făcuse Mica și au luat pe preotul care era în slujba lui și s-au năpustit#Vers. 7,10. Deut. 33:22. asupra Laisului, asupra unui popor liniștit și în pace; l-au trecut#Ios. 19:47. prin ascuțișul sabiei și au ars cetatea. 28Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe#Vers. 7. de Sidon și locuitorii ei n-aveau nicio legătură cu alți oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob#Num. 13:21. 2 Sam. 10:6.. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea și au locuit în ea. 29Au numit-o#Ios. 19:47. Dan#Gen. 14:14. Cap. 20:1. 1 Împ. 12:29,30; 15:20., după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel, dar cetatea se chema mai înainte Lais. 30Au înălțat pentru ei chipul cioplit; și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii lui au fost preoții seminției daniților până#Cap. 13:1. 1 Sam. 4:2,3,10,11. Ps. 78:60,61. pe vremea robirii țării. 31Au așezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot#Ios. 18:1. Cap. 19:18; 21:12. timpul cât a fost Casa lui Dumnezeu la Silo.
Currently Selected:
Judecătorii 18: VDC
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014