YouVersion Logo
Search Icon

Evrei 8

8
1Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care#Efes. 1:20. Col. 3:1. Cap. 1:3; 10:12; 12:2. S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2ca slujitor al Locului Preasfânt#Cap. 9:8,12,24. și al adevăratului cort#Cap. 9:11., care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3Orice mare preot#Cap. 5:1. este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era#Efes. 5:2. Cap. 9:14. de trebuință ca și celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. 4Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5Ei fac o slujbă care este chipul și umbra#Col. 2:17. Cap. 9:23; 10:1. lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”#Exod 25:40; 26:30; 27:8. Num. 8:4. Fapte 7:44., i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte.” 6Dar, acum, Hristos a căpătat#2 Cor. 3:6,8,9. Cap. 7:22. o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui Mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune. 7În#Cap. 7:11,18. adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „‘Iată#Ier. 31:31-34., vin zile’, zice Domnul, ‘când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou, 9nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu și nici Mie nu Mi-a păsat de ei’, zice Domnul. 10‘Dar iată#Cap. 10:16. legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile’, zice Domnul: ‘Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu#Zah. 8:8. voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. 11Și nu#Is. 54:13. Ioan 6:45. 1 Ioan 2:27. va mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. 12Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și#Rom. 11:27. Cap. 10:17. fărădelegile lor.’” 13Prin faptul că zice#2 Cor. 5:17.: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

Currently Selected:

Evrei 8: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy