YouVersion Logo
Search Icon

Ezechiel 4

4
Prorocie despre dărâmarea Ierusalimului
1Și tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta și sapă pe ea cetatea Ierusalimului. 2Înfățișeaz-o împresurată, zidește întărituri în jurul ei, înconjoar-o cu un șanț de apărare, pune tabere de ostași împrejurul ei și ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur. 3Ia o tigaie de fier și pune-o ca un zid de fier între tine și cetate; îndreaptă-ți fața împotriva ei, ca să fie împresurată și s-o strâmtorezi. Aceasta#Cap. 12:6,11; 24:24,27. să fie un semn pentru casa lui Israel! 4Apoi culcă-te pe coasta stângă și pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor. 5Îți voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, și anume trei sute nouăzeci de zile în care#Num. 14:34. să porți nelegiuirea casei lui Israel. 6După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă și poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îți pun câte o zi pentru fiecare an. 7Apoi întoarce-ți fața și brațul dezgolit spre Ierusalimul împresurat și prorocește împotriva lui. 8Și iată, voi pune#Cap. 3:25. funii peste tine, ca să nu poți să te întorci de pe o coastă pe alta până nu vei împlini zilele împresurării tale. 9Ia-ți și grâu, orz, bob, linte, mei și alac, pune-le într-un vas și fă pâine din ele câte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele. 10Hrana pe care o vei mânca, s-o mănânci cu cântarul, și anume câte douăzeci de sicli pe zi; să mănânci din ea din când în când. 11Apa pe care o vei bea, o vei bea cu măsură, și anume câte o șesime de hin; vei bea din ea din când în când. 12Hrana s-o mănânci ca turte de orz, pe care le vei coace în fața lor cu balegă de om.” 13Și Domnul a zis: „Așa#Osea 9:3. își vor mânca pâinea spurcată copiii lui Israel printre neamurile printre care îi voi izgoni.” 14Eu am zis: „Ah#Fapte 10:14., Doamne Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângărit niciodată; din tinerețea mea și până acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort#Exod 22:31. Lev. 11:40; 17:15. sau sfâșiat și nicio carne necurată#Deut. 14:3. Is. 65:4. n-a intrat în gura mea.” 15El mi-a răspuns: „Ei bine, iată că îți dau balegă de bou, în loc de balegă omenească, și-ți vei face pâinea pe ea.” 16El mi-a mai zis: „Fiul omului, iată că voi sfărâma toiagul pâinii#Lev. 26:26. Ps. 105:16. Is. 3:1. Cap. 5:16; 14:13. la Ierusalim, așa că vor mânca pâine cu cântarul#Vers. 10. Cap. 12:19. și cu necaz și vor bea apă#Vers. 11. cu măsură și cu groază. 17Vor duce lipsă de pâine și de apă, se vor uimi unii de alții și se vor sfârși#Lev. 26:39. Cap. 24:23. din pricina nelegiuirii lor.

Currently Selected:

Ezechiel 4: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in