YouVersion Logo
Search Icon

Daniel 7

7
Vedeniile lui Daniel
1În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat#Num. 12:6. Amos 3:7. un vis și a avut vedenii#Cap. 2:28. în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul și a istorisit lucrurile de căpetenie. 2Daniel a început și a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. 3Și patru fiare mari au ieșit#Apoc. 13:1. din mare, deosebite una de alta. 4Cea dintâi semăna cu un#Deut. 28:49. 2 Sam. 1:23. Ier. 4:7,13; 48:40. Ezec. 17:3. Hab. 1:8. leu și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile și, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om și i s-a dat o inimă de om. 5Și iată#Cap. 2:39. că o a doua fiară era ca un urs și stătea într-o rână; avea trei coaste în gură, între dinți, și i s-a zis: ‘Scoală-te și mănâncă multă carne!’ 6După aceea m-am uitat mai departe și iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea și patru capete#Cap. 8:8,22. și i s-a dat stăpânire. 7După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte și iată că era o a patra#Cap. 2:40. Vers. 19,23. fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fier, mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte și avea zece#Cap. 2:41. Apoc. 13:1. coarne. 8M-am uitat cu băgare de seamă la coarne și iată că un alt#Vers. 20,21,24. Cap. 8:9. corn mic a ieșit din mijlocul lor și, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Și cornul acesta avea niște ochi ca ochii de om#Apoc. 9:7. și o gură#Ps. 12:3. Vers. 25. Apoc. 13:5. care vorbea cu trufie. 9Mă uitam#Apoc. 20:4. la aceste lucruri până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit#Ps. 90:2. Vers. 13,22. de zile a șezut jos. Haina#Ps. 104:2. Apoc. 1:14. Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roțile#Ezec. 1:15,16. lui, ca un foc aprins. 10Un râu#Ps. 50:3; 97:3. Is. 30:33; 66:15. de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii#1 Împ. 22:19. Ps. 68:17. Evr. 12:22. Apoc. 5:11. de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata#Apoc. 20:4,12. și s-au deschis cărțile. 11Eu mă uitam#Apoc. 19:20. mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă și trupul ei a fost nimicit și aruncat în foc, ca să fie ars. 12Și celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieții până la o vreme și un ceas anumit. 13M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul#Ezec. 1:26. Mat. 24:30; 26:64. Apoc. 1:7,13; 14:14. ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit#Vers. 9. de zile și a fost adus înaintea Lui. 14I s-a#Ps. 2:6-8; 8:6; 110:1,2. Mat. 11:27; 28:18. Ioan 3:35. 1 Cor. 15:27. Efes. 1:22. dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele#Cap. 3:4., neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire#Ps. 145:13. Cap. 2:44. Vers. 27. Mica 4:7. Luca 1:33. Ioan 12:34. Evr. 12:28. veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată. 15Eu, Daniel, m-am tulburat#Vers. 28. cu duhul și vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. 16M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo și l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit și mi le-a tâlcuit astfel: 17‘Aceste#Vers. 3. patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. 18Dar#Is. 60:12-14. Vers. 22,27. 2 Tim. 2:11,12. Apoc. 2:26,27; 3:21; 20:4. sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie.’ 19În urmă am dorit să știu adevărul asupra fiarei a patra#Vers. 7. – care se deosebea de toate celelalte și era nespus de grozavă: avea dinți de fier și gheare de aramă, mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea – 20și asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, și asupra celuilalt corn care ieșise și înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie și avea o înfățișare mai mare decât celelalte coarne. 21Am văzut, de asemenea, cum cornul#Cap. 8:12,24; 11:31. Apoc. 11:7; 13:7; 17:14; 19:19. acesta a făcut război sfinților și i-a biruit, 22până#Vers. 9. când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut#Vers. 18. 1 Cor. 6:2. Apoc. 1:6; 5:10; 20:4. dreptate sfinților Celui Preaînalt, și a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția. 23El mi-a vorbit așa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăție#Cap. 2:40. care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și-l va zdrobi. 24Cele zece coarne#Vers. 7,8,20. Apoc. 17:12. înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui și va doborî trei împărați. 25El va rosti#Is. 37:23. Cap. 8:24,25; 11:28,30,31,36. Apoc. 13:5,6. vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri#Apoc. 17:6; 18:24. pe sfinții Celui Preaînalt și se va încumeta#Cap. 2:21. să schimbe vremurile și legea, și sfinții#Apoc. 13:7. vor fi dați în mâinile lui timp#Cap. 12:7. Apoc. 12:14. de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme. 26Apoi va veni judecata#Vers. 10,22. și i se va lua stăpânirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna. 27Dar domnia#Vers. 14,18,22., stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui#Cap. 2:44. Luca 1:33. Ioan 12:34. Apoc. 11:15. este o împărăție veșnică și toate puterile#Is. 60:12. Îi vor sluji și-L vor asculta!’ 28Aici s-au sfârșit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile#Vers. 15. Cap. 8:27; 10:8,16. mele și mi s-a schimbat culoarea feței, dar am păstrat#Luca 2:19,51. cuvintele acestea în inima mea.”

Currently Selected:

Daniel 7: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy