YouVersion Logo
Search Icon

1 Corinteni 14

14
Darul limbilor și al prorociei
1Urmăriți#Cap. 12:31. dragostea. Umblați și după darurile duhovnicești, dar#Num. 11:25,29. mai ales să prorociți. 2În adevăr, cine vorbește#Fapte 2:4; 10:46. în altă limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înțelege și, cu duhul, el spune taine. 3Cine prorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor spre zidire, sfătuire și mângâiere. 4Cine vorbește în altă limbă se zidește pe sine însuși, dar cine prorocește zidește sufletește Biserica. 5Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să prorociți. Cine prorocește este mai mare decât cine vorbește în alte limbi, afară numai dacă tălmăcește aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească. 6În adevăr, fraților, de ce folos v-aș fi eu dacă aș veni la voi vorbind în alte limbi și dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire#Vers. 26., nici cunoștință, nici prorocie, nici învățătură? 7Chiar și lucrurile neînsuflețite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete deslușite, cine va cunoaște ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? 8Și dacă trâmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? 9Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? Atunci parcă ați vorbi în vânt. 10Sunt multe feluri de limbi în lume, totuși niciuna din ele nu este fără sunete înțelese. 11Dar, dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește va fi un străin pentru mine. 12Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii. 13De aceea, cine vorbește în altă limbă să se roage să aibă și darul s-o tălmăcească. 14Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. 15Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi#Efes. 5:19. Col. 3:16. cânta cu duhul, dar voi cânta și cu#Ps. 47:7. mintea. 16Altminteri, dacă aduci mulțumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin” la#Cap. 11:24. mulțumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu știe ce spui? 17Negreșit, tu mulțumești lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufletește. 18Mulțumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toți. 19Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înțelese, ca să învăț și pe alții, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. 20Fraților#Ps. 131:2. Mat. 11:25; 18:3; 19:14. Rom. 6:19. Cap. 3:1. Efes. 4:14. Evr. 5:12,13., nu fiți copii la minte, ci, la răutate, fiți#Mat. 18:3. 1 Pet. 2:2. prunci, iar la minte, fiți oameni mari. 21În#Ioan 10:34. Lege este scris#Is. 28:11,12.: „‘Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă și prin buze străine, și nici așa nu Mă vor asculta’, zice Domnul.” 22Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei credincioși. 23Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc și toți ar vorbi în alte limbi și ar intra și dintre cei fără daruri sau necredincioși, n-ar#Fapte 2:13. zice ei că sunteți nebuni? 24Dar dacă toți prorocesc și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți. 25Tainele inimii lui sunt descoperite, așa că va cădea cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi că#Is. 45:14. Zah. 8:23., în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. 26Ce este de făcut atunci, fraților? Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învățătură#Vers. 6. Cap. 12:8-10., altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate#Cap. 12:7. 2 Cor. 12:19. Efes. 4:12. să se facă spre zidirea sufletească. 27Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, și unul să tălmăcească. 28Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică și să-și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu. 29Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, și#Cap. 12:10. ceilalți să judece. 30Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel#1 Tes. 5:19,20. dintâi să tacă. 31Fiindcă puteți să prorociți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să capete învățătură și toți să fie îmbărbătați. 32Duhurile#1 Ioan 4:1. prorocilor sunt supuse prorocilor, 33căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca#Cap. 11:16. în toate Bisericile sfinților. 34Femeile#1 Tim. 2:11,12. să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să#Cap. 11:3. Efes. 5:22. Col. 3:18. Tit 2:5. 1 Pet. 3:1. fie supuse, cum zice și Legea#Gen. 3:16.. 35Dacă voiesc să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbații lor acasă, căci este rușine pentru o femeie să vorbească în Biserică. 36Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? 37Dacă#2 Cor. 10:7. 1 Ioan 4:6. crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. 38Și dacă cineva nu înțelege, să nu înțeleagă! 39Astfel, deci, fraților, râvniți#Cap. 12:31. 1 Tes. 5:20. după prorocire, fără să împiedicați vorbirea în alte limbi. 40Dar toate#Vers. 33. să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.

Currently Selected:

1 Corinteni 14: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in