1 Cronici 17
17
David vrea să zidească Templul
1Pe când#2 Sam. 7:1. locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, și chivotul legământului Domnului este într-un cort.” 2Natan a răspuns lui David: „Fă tot ce-ți spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.” 3În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: 4„Du-te și spune robului Meu David: ‘Așa vorbește Domnul: «Nu tu Îmi vei zidi o casă de locuit. 5Căci Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe Israel din Egipt până în ziua de azi, ci am mers din cort în cort și din locaș în locaș. 6Pretutindeni pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: ‹Pentru ce nu-Mi zidiți o casă de cedru?›»’ 7Acum să spui robului Meu David: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor: «Te-am luat de la pășune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu Israel, 8am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toți vrăjmașii tăi dinaintea ta și ți-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ; 9am dat o locuință poporului Meu Israel și l-am sădit ca să fie statornic acolo și să nu mai fie tulburat, pentru ca cei răi să nu-l mai nimicească așa cum îl nimiceau mai înainte 10și pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu Israel. Am smerit pe toți vrăjmașii tăi. Și îți vestesc că Domnul îți va zidi o casă. 11Când ți se vor împlini zilele și când te vei duce la părinții tăi, voi ridica sămânța ta după tine, și anume pe unul din fiii tăi, și-i voi întări domnia. 12El Îmi va zidi o casă și-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie. 13Eu îi voi#2 Sam. 7:14,15. fi Tată, și el Îmi va fi fiu; și nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta. 14Îl#Luca 1:33. voi așeza pentru totdeauna în Casa Mea, și în Împărăția Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.»’”
Rugăciunea lui David
15Natan a spus lui David toate aceste cuvinte și toată vedenia aceasta. 16Și împăratul David#2 Sam. 7:18. s-a dus și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt? 17Și atâta este puțin lucru înaintea Ta, Dumnezeule! Tu vorbești și de casa robului Tău pentru vremurile viitoare. Și binevoiești să-Ți îndrepți privirile asupra mea în felul oamenilor, Tu care ești înălțat, Doamne Dumnezeule! 18Ce ar putea să-Ți mai spună David față de slava dată robului Tău? Tu cunoști pe robul Tău. 19Doamne, din pricina robului Tău și după inima Ta ai făcut aceste lucruri mari și i le-ai descoperit. 20Doamne, nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. 21Este oare pe pământ un singur popor care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ți faci un nume și să săvârșești minuni și semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt? 22Tu ai pus pe poporul Tău Israel ca să fie poporul Tău pe vecie și Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. 23Acum, Doamne, cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău și asupra casei lui să rămână în veac și fă după cuvântul Tău! 24Să rămână, pentru ca Numele Tău să fie slăvit pe vecie și să se spună: ‘Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, este un Dumnezeu pentru Israel!’ Și casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta! 25Căci Tu Însuți, Dumnezeule, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o casă. De aceea a îndrăznit robul Tău să se roage înaintea Ta. 26Acum, Doamne, Tu ești adevăratul Dumnezeu și Tu ai vestit harul acesta robului Tău. 27Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veșnicie!”
Currently Selected:
1 Cronici 17: VDC
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014