Matei 22

Parabola invitaților la nuntă

(Lc 14,15-24)

1Isus a luat cuvântul și le-a vorbit în parabole: 2„Împărăția cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său. 3Și i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei invitați la nuntă. Însă ei nu au voit să vină. 4A trimis din nou alți servitori, zicându-le: «Spuneți celor invitați: Iată, am pregătit ospățul; taurii mei și animalele îngrășate sunt tăiate și toate sunt gata. Veniți la nuntă!» 5Dar ei nu au luat în seamă și s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; 6iar ceilalți i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit și i-au ucis. 7Atunci regele a fost cuprins de mânie și, trimițând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. 8Apoi le-a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemați nu au fost vrednici. 9Mergeți așadar la răscrucile drumurilor și oricâți veți găsi, chemați-i la nuntă». 10Servitorii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți pe care i‑au găsit, răi și buni#22,10 „Răi și buni” – un mod caracteristic oriental pentru a exprima totalitatea (Gen 2,17)., și sala de nuntă s-a umplut.

11Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau la masă, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă#22,11 În tradiția biblică, „haina” indică rolul, demnitatea. În sens metaforic, haina reprezintă calitățile spirituale. Deși sunt invitați buni și răi, înainte de a începe sărbătoarea propriu-zisă, cei care nu întrunesc condițiile de participare la bucuria și comuniunea salvifică definitivă sunt condamnați la întunericul de afară unde se aude strigătul disperat al celor care au pierdut ocazia excepțională a unei fericiri veșnice. Parabola este un serios avertisment al lui Isus pentru acei evrei care își făceau iluzii că simpla apartenență la poporul ales le conferă direct dreptul de a participa la sărbătoarea celor mântuiți. 12și i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?». El a amuțit. 13Atunci regele a zis slujitorilor: «Legați-i picioarele și mâinile și aruncați-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. 14Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși»”.

Tributul cuvenit Cezárului

(Mc 12,13-17; Lc 20,20-26)

15Atunci fariseii s-au dus să țină sfat ca să-l prindă în vorbă. 16Și i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învățătorule, știm că ești sincer#22,16 Lit.: „adevărat”. și înveți cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ții seamă de nimeni, căci nu te uiți la fața omului#22,16 Lit.: „nu te uiți la fețele oamenilor”.. 17Spune-ne, așadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezárului?”. 18Dar Isus, cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriților, de ce mă ispitiți? 19Arătați-mi moneda tributului!”. Iar ei i-au adus un dinár. 20El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta și inscripția?”. 21I‑au zis: „Ale Cezárului”. Atunci le-a zis: „Dați-i, așadar, Cezárului ceea ce este al Cezárului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”. 22Când au auzit, au rămas uimiți și, lăsându-l, au plecat.

Saduceii și învierea

(Mc 12,18-27; Lc 20,27-40)

23În ziua aceea, s-au apropiat de el saduceii, care spun că nu este înviere, și l-au întrebat: 24„Învățătorule, Moise a spus: «Dacă cineva moare fără a avea copii, fratele s-o ia în căsătorie pe soția lui și să-i ridice descendență fratelui său!». 25Erau la noi șapte frați. Primul s-a însurat și a murit, dar nu avea urmași și a lăsat soția fratelui său. 26Tot la fel și al doilea și al treilea, până la al șaptelea. 27În urma tuturor, a murit și femeia. 28Așadar, la înviere, căruia dintre cei șapte îi va fi soție? Căci toți șapte au avut-o”.

29Răspunzând, Isus le-a zis: „Vă înșelați, pentru că nu cunoașteți Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii#22,30 Multe manuscrise adaugă: „lui Dumnezeu”. în cer. 31Cât despre învierea din morți, nu ați citit ceea ce v-a fost spus de Dumnezeu, care zice: 32«Eu sunt Dumnezeul lui Abrahám și Dumnezeul lui Isáac și Dumnezeul lui Iacób»? Însă el nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii”. 33Și mulțimile care ascultau au rămas uimite de învățătura lui.

Porunca cea mai mare

(Mc 12,28-34; Lc 10,25-28)

34Auzind fariseii că le-a închis gura#22,34 Lit.: „i-a făcut muți”. saduceilor, s-au adunat la un loc, 35iar unul dintre ei, învățat al Legii#22,35 Unele manuscrise omit: „învățat al Legii”., ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: 36„Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”. 37El i-a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău#22,37 Tradiția ebraică interpreta cele trei facultăți ca aspecte diferite în care trebuie exprimată și actualizată iubirea față de Dumnezeu: „inima” înseamnă dedicarea religioasă lui Dumnezeu; „sufletul” (viața) implică dăruirea de sine până la martiriu; „puterea”, care apare în Mc 12,30 și Lc 10,27 (adică bunurile, proprietatea), înseamnă dăruirea bunurilor.! 38Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. 39Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!». 40În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții”.

Originea lui Mesia

(Mc 12,35-37; Lc 20,41-44)

41În timp ce fariseii erau adunați, Isus i-a întrebat: 42„Ce părere aveți despre Cristos? Al cui fiu este?”. I-au zis: „Al lui Davíd”. 43El le-a spus: „Atunci de ce Davíd, [inspirat] de Duh, îl numește Domn când zice:

44«Domnul a spus Domnului meu,

așază-te la dreapta mea

până când îi voi pune

pe dușmanii tăi sub picioarele tale!».

45Așadar, dacă Davíd îl numește Domn, cum poate fi fiul său?”.

46Și nimeni nu putea să-i răspundă vreun cuvânt și nici nu mai îndrăznea cineva din ziua aceea să-l [mai] întrebe ceva. #21,35 #8,12; 25,30 #Lc 13,28 #Rom 13,7 #Fap 23,8 #Gen 38,8 #Ex 3,6.15.16 #7,28; 13,54 #Mc 11,18 #Dt 6,5 #Ios 22,5 #Lev 19,18 #Mt 5,43; 19,19 #Rom 13,9 #Gal 5,14 #Iac 2,8 #Rom 13,10 #Mt 7,12 #In 7,42 #2Sam 23,2 #Fap 2,34.35 #1Cor 15,25 #Evr 1,13 #Ps 110,1

Currently Selected:

Matei 22: VBRC2020

Highlight

Copy