YouVersion Logo
Search Icon

2 Timotei 3

3
Devieri ale credinței în timpurile de pe urmă
1Dar să știi acestea: în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele, 2pentru că oamenii vor fi egoiști, lacomi de bani, lăudăroși, aroganți, defăimători, neascultători față de părinți, nerecunoscători, sacrilegi, 3lipsiți de iubire, neînduplecabili, perfizi, indisciplinați, cruzi, dușmani ai binelui, 4trădători, obraznici, orbiți de mândrie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, 5având înfățișarea evlaviei, dar renegând puterea ei. Și de aceștia ferește-te! 6Dintre ei sunt aceia care se strecoară prin case și ademenesc femeiuști încărcate de păcate, frământate#3,6 Lit.: „duse”. de pofte de tot felul, 7[gata] mereu să învețe, dar incapabile să ajungă vreodată la cunoașterea adevărului. 8Căci așa cum Iánes și Iambrés#3,8 Personaje nemenționate în Vechiul Testament, dar cunoscute în tradiția rabinică și literatura apocrifă drept vrăjitorii Faraonului care au făcut prin magie aceleași minuni pe care le făcuseră Moise și Aaròn (cf. Ex 7,11) sau ca discipoli ai lui Balaàm (Num 22,22). i s-au opus lui Moise, tot așa și aceștia se opun adevărului, oameni stricați la minte, găsiți nevrednici în privința credinței, 9dar nu vor ajunge prea departe, pentru că nebunia lor va fi dezvăluită#3,9 Lit.: „făcută evidentă”. tuturor așa cum a fost și a acelora.
Atitudinea ideală a omului lui Dumnezeu
10Tu, însă, ai urmărit îndeaproape învățătura [mea], purtarea mea, hotărârea, credința, îndelunga răbdare, iubirea, statornicia mea 11în persecuții și suferințele care au venit asupra mea în Antiohía, în Icóniu și în Lístra. Câte persecuții am îndurat! Și Domnul m-a salvat din toate. 12Dar toți cei care vor să trăiască în Cristos Isus cu evlavie vor fi persecutați. 13Însă oamenii răi și impostori vor merge din rău în mai rău, înșelând și fiind înșelați.
14Tu, însă, rămâi statornic în cele pe care le-ai învățat și în care crezi, știind de la cine le-ai învățat! 15Din copilărie#3,15 Lit.: „din pruncie”. cunoști Sfintele Scripturi care îți pot da înțelepciunea spre mântuire prin credința care este în Cristos Isus. 16Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu#3,16 Adjectivul verbal „theòpneustos” (= „inspirat de Dumnezeu”) trebuie înțeles în sens pasiv, și nu activ, ca și cum Cărțile Sacre l-ar fi inspirat pe Dumnezeu, făcându-l adică pe cititor să simtă o acțiune particulară și o prezență a lui Dumnezeu, și nu invers. De fapt, Părinții Greci și versiunile antice îl redau mereu cu sensul pasiv: „divinitus inspirata” (Vg); așadar, Biblia, este carte care are o origine specială de la Dumnezeu. Ceea ce o constituie drept „scriere sacră” ( 2Tim 3,15) nu este faptul că descrie episoade sau doctrine de natură religioasă, ci mai ales faptul că ea este pusă în existență de o intervenție specială a lui Dumnezeu, care „totuși se folosește de oameni cu facultățile și capacitățile lor pentru ca el însuși, acționând în ei și prin ei, să scrie, ca autori adevărați, toate și numai acele lucruri care el a voit să fie scrise” (Dei Verbum, 11). Tocmai pentru că Biblia vine de la Dumnezeu, ea are o capacitate educativă de corectare și de învățare. Chiar dacă aici se vorbește în mod direct numai de cărțile Vechiului Testament, este clar că discursul este valabil și pentru scrierile Noului Testament (cf. 1Tim 5,18 – unde se pare că este citat Lc 10,7 – și, mai ales, 2Pt 3,14-16 – unde Scrisorile lui Paul sunt puse pe același nivel cu „celelalte Scripturi”). și este de folos pentru a învăța, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, 17pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună. #1Tim 4,1 #Rom 1,29-31 #Mt 7,15.21 #Tit 1,16 #Tit 1,11 #2,25 #1Tim 6,5 #Fap 13,50 #Fap 14,5 #Fap 14,19 #In 15,20 #Fap 14,22 #2,2 #In 5,39 #2Pt 1,21 #Rom 15,4 #2,21

Currently Selected:

2 Timotei 3: VBRC2020

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in