YouVersion Logo
Search Icon

1 Timotei 4

4
IV. DISCIPLINA BISERICII ȘI COMPORTAMENTUL CREȘTIN
Atitudinea împotriva învățătorilor falși
1De altfel, Duhul spune clar că în timpurile de pe urmă unii își vor renega credința, luându-se după#4,1 Lit.: „acordând atenție”. duhuri înșelătoare și învățături diabolice, 2[seduși] de ipocrizia discursurilor false ale celor însemnați cu fierul roșu în cugetul lor#4,2 „Prezicerile” Duhului trebuie referite nu atât la „profețiile” posibile ale unui oarecare carismatic, incluzându-l aici pe Paul, ci la învățătura constantă, începând de la Cristos, cu privire la pericolele „ultimelor timpuri”, care sunt întotdeauna actuale și se petrec sub ochii creștinilor, întrucât Isus a inaugurat deja epoca escatologică și cere de la fiecare o alegere definitivă. Sub profil moral, este delimitată fizionomia acestor învățători falși: oameni ipocriți și mincinoși, care au conștiința proprie ca a celor însemnați cu fierul roșu. În Vechime, era obiceiul de a se pune un sigiliu răufăcătorilor renumiți și sclavilor care fugiseră de la stăpânii lor. Acești învățători falși înșală așadar, bine știind că fac acest lucru.. 3Ei interzic căsătoria, [prescriind] abstinența de la alimentele#4,3 Nu pot fi identificați cu claritate acești predicatori. Ar putea fi vorba de unele secte eretice ale encratiștilor (consideră renunțarea la căsătorie ca un act de mare tărie) și marcioniților. De altfel, și unele cercuri filozofice au aceeași atitudine (Pitàgora le cere discipolilor să renunțe până și la fasole). Originea acestor prescripții pare să fie păgână (doar esenienii le mai practică), din cultele orientale (cultul misterelor, orfísmul etc.). În gnosticismul propriu-zis (sec. al II-lea d.C.), aceste practici, cu motivarea lor religioasă, vor cunoaște o largă răspândire. pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie primite cu mulțumire de către cei care cred și cunosc adevărul, 4pentru că orice creatură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu e de aruncat dacă este primit cu mulțumire. 5De fapt, este sfințit prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciuni.
Timotéi, slujitor bun al lui Cristos
6Învățându-i pe frați aceste lucruri, vei fi un slujitor bun al lui Cristos Isus, hrănindu-te cu cuvintele credinței și ale învățăturii frumoase pe care ai urmat-o îndeaproape. 7De basmele profane și născocirile#4,7 Lit.: „miturile”. babelor ferește-te!#4,7 Lit.: „refuză-le!”. Deprinde-te#4,7 Termenul grec „gymnàzo” indică activitatea de antrenare sportivă, foarte cunoscută în tot Orientul. La Èfes, sediul episcopatului lui Timotèi, aveau loc „efesiadele” – jocuri sportive organizate din patru în patru ani. Concurenții aveau nevoie de un antrenament special individual constant, sub conducerea antrenorului („gymnasiàrchos”). Exista o mare preocupare pentru forma fizică a concurenților ce reprezentau cetatea, ei contribuind la creșterea reputației comunității. Comunitatea creștină din Èfes, „antrenată” de Timotèi în evlavie, întrecea cu mult mentalitatea și practicile păgâne. cu evlavia; 8căci gimnastica trupului e de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în toate pentru că are promisiunea vieții de acum și a celei care are să vină. 9Acest cuvânt este [vrednic] de crezare și de primit cu toată [încrederea]. 10Noi pentru aceasta trudim și ne luptăm#4,10 În unele manuscrise apare varianta: „și suntem insultați”., pentru că ne-am pus speranța în Dumnezeul cel viu, care este mântuitorul tuturor oamenilor și mai ales al celor credincioși.
11Poruncește și învață aceste lucruri! 12Nimeni să nu disprețuiască tinerețea ta, ci să devii un model#4,12 Lit.: „tip”. pentru toți cei care cred: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credință, în nevinovăție! 13Până când voi veni, acordă atenție lecturilor, predicii și învățăturii!#4,13 Lecturile despre care se vorbește aici sunt lecturile din Biblie care se făceau în adunările liturgice. După ele urma „îndemnul” moral și spiritual făcut de conducătorul comunității și, în sfârșit, „învățătura” adevărată și proprie pentru catehumeni (cf. Lc 4,16-21; Fap 13,14-16). 14Nu neglija darul#4,14 Lit.: „carisma”. care este în tine și care ți-a fost dat prin profeție împreună cu impunerea mâinilor prezbíterilor! 15Meditează#4,15 Sau „practică!”. aceste lucruri, stăruie în ele pentru ca propășirea ta să fie cunoscută tuturor! 16Ai grijă de tine și de învățătură, stăruie în acestea, căci făcând astfel, te vei mântui și pe tine, și pe cei care te ascultă! #Fap 1,9 #2Tim 3,1 #2Pt 2,1; 3,3 #1In 2,18 #Iúda 18 #Gen 9,3 #Col 2,16-23 #Rom 14,6 #1Cor 10,30-31 #Gen 1,31 #Rom 14,14 #1,4; 6,20 #2Tim 2,16 #Tit 1,14 #6,6 #1,15; 3,1 #2Tim 2,11 #Tit 3,8 #2,3-4 #Tit 2,15 #Tit 2,7-8 #1,18 #2Tim 1,6 #Fap 6,6; 8,17

Currently Selected:

1 Timotei 4: VBRC2020

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy