Zaharia 14
14
1„Iată dar că se pregătește
Și ziua Domnului sosește
Și fi-va prada dobândită,
În al tău mijloc împărțită.
2Voi strânge neamurile toate
Cari pe pământ vor fi aflate
Și spre Ierusalim apoi,
Le voi trimite, cu război.
Cetatea lui va fi luată
De oastea astfel adunată.
Casele fi-vor jefuite,
Femeile batjocorite
Și înrobită, jumătate
Are să fie din cetate.
Dar va scăpa o rămășiță
Din a poporului lui viță.
3Chiar Domnul Se va arăta,
În acea zi și va lupta –
Atunci – în fața tuturor
Popoarelor neamurilor,
Cum a luptat – precum se știe –
În ziua cea de bătălie.
4Pe muntele Măslinului,
Va sta piciorul Domnului
În ziua ‘ceea, negreșit.
Muntele e la răsărit,
Privind din înălțimea lui
Fața Ierusalimului.
Muntele fi-va despicat.
În două el va fi tăiat:
O parte către răsărit,
Iar alta către asfințit
Și se va face-o vale mare.
Jumate muntele-apoi are
Spre miazănoapte-a se lăsa,
Iar cealaltă parte a sa,
Spre miazăzi va fi lăsată.
5În valea-n acest fel formată
În munții Mei, veți fugi voi,
Căci până la Ațel, apoi,
Are să se întindă ea.
Ca-n vremile lui Ozia –
Cel ce în Iuda a domnit,
Când de cutremur ați fugit –
La fel și-atunci fugi-veți voi.
Se vor sfârși toate și-apoi,
Are să vină Domnul meu,
Cel care-mi este Dumnezeu.
Atunci când are să sosească,
Toți sfinții au să-L însoțească!
6Dar acea zi când o să vină,
În lume nu va fi lumină,
Iar stelele strălucitoare
Se vor ascunde-ngraba mare.
7Va fi o zi deosebită,
De către Domnul rânduită.
Nu va fi zi, dar – totodată –
Nu va fi noapte-ntunecată.
Dar când va fi vremea de seară,
Se va vedea lumina, iară.
8Când vremea ‘ceea o să fie,
O să se vadă, apă vie,
Cum din Ierusalim țâșnește,
Căci din cetate izvorăște.
Din astă apă, jumătate,
Spre mările-n apus aflate,
O să pornească – negreșit –
În timp ce către răsărit,
Spre mările acolo-aflate,
Va curge altă jumătate.
Așa are să fie-n vară
Și tot la fel, în iarnă, iară.
9Domnul va fi încoronat,
Peste pământ, drept Împărat.
Singurul Domn va fi în lume
Și-asemeni fi-va al Său Nume.
10Precum e șesul cel pe care
Valea Iordanului îl are,
Așa va fi țara, pornind
Din Gheba, la Rimon sosind,
În părțile cele aflate
La miazăzi de-acea cetate
Care-i Ierusalim chemată.
Cetatea fi-va înălțată
Și-n liniște învăluită,
Din poarta care e numită
Drept „a lui Beniamin” pornind,
La poarta cea dintâi sosind,
Până la poarta unghiului,
Până în fața turnului
Pe care l-a-nălțat acel
Ce se chema Hananeel
Și pân’ la teascurile care
Cel ce e împărat le are.
11Cei cari atuncea se vădesc
Că în Ierusalim trăiesc
Nu vor mai auzi blesteme
Și de nimic nu se vor teme,
Pentru că pace o să fie
Și liniște, pentru vecie.
12Iată urgia pregătită
De către Domnul, hărăzită
Popoarelor care, apoi
Au să pornească cu război,
Către Ierusalim: lovite
Ajunge-vor, pe negândite,
De o putreziciune mare.
Cât încă fi-vor în picioare,
Carnea o să le putrezească.
Gurile au să se golească
Prin putrezirea limbilor;
Găvanele ochilor lor,
Goale ajunge-vor de-ndat’,
Căci ochii se vor fi uscat.
13În acea zi – fără-ndoială –
Va arunca învălmășeală
Domnul, în rândul tuturor
Popoarelor neamurilor,
Încât oștirile lor toate,
Doar între ele se vor bate.
14Pe Iuda o să îl găsim
Că luptă la Ierusalim,
Strângând averea tuturor
Popoarelor neamurilor
Cari împrejur vor fi aflate.
Atunci, straie nenumărate,
Va strânge. Aur va avea
Și mult argint de-asemenea.
15Lovite de acea urgie,
Și animalele-au să fie,
Cari însoțesc tabăra lor,
Aceea a popoarelor.
Măgari, catâri, cai sau cămile
Și vite – în acele zile –
Răpuse toate au să fie,
De valu-acela de urgie.
16În urmă, toți aceia care
Vor rămânea, dintre popoare,
Au să se-ndrepte către voi,
Căci la Ierusalim, apoi –
An după an – ei au să vină
Ca împreună toți să țină
A corturilor sărbătoare
Și să-I aducă închinare
Celui care e așezat
Pe scaunul de împărat,
Drept Împărat al tuturor,
Precum și Domn al oștilor.
17Atunci când întâmpla-se-va
Că la Ierusalim, cumva,
Una din casele pe care
Fața pământului le are
Nu va veni, Domnul – apoi –
Nu are ca să îi dea ploi,
Pentru că ea nu s-a-nchinat
La Cel ce este așezat
Drept Împărat al tuturor,
Precum și Domn al oștilor.
18Atunci când întâmpla-se-va
Că la Ierusalim, cumva,
Una din casele pe care
Țara Egiptului le are
Nu va veni, Domnul – apoi –
Nu are ca să îi dea ploi.
Lovită ea are să fie
De către-a Domnului urgie,
La fel precum lovite sânt
Și casele de pe pământ
Care la Domnul n-au venit
Și care nu au prăznuit
A corturilor sărbătoare.
19Asta-i pedeapsa cea de care,
Egiptul parte va avea
Și neamurile-asemenea
Care la Domnul n-au venit
Și care nu au prăznuit
A corturilor sărbătoare,
Alături de alte popoare.
20Când acea zi are să vie,
Drept „Sfinți ai Domnului!” va scrie
Chiar și pe zurgălăi-aflați,
Pe frâu de cai, stând atârnați.
Precum potirele în care
Se-aduce jertfa, la altare,
Vor fi oalele Domnului
Care se află-n Casa Lui.
21Iată că oalele pe care
Țara lui Iuda-n ea le are –
La care sunt adăugate
Cele-n Ierusalim aflate –
Vor fi-nchinate Domnului,
Aflându-se în slujba Lui,
Căci El e Domn al tuturor,
Precum și Domn al oștilor.
Cei care au să-I dăruiască
Lui, jertfe, au să se slujească
Numai de oalele acele,
Ca să își fiarbă carnea-n ele.
În Casa Domnului pe care,
În fruntea ei, oștirea-L are,
Atunci nu vor mai fi găsiți
Aceia cari sunt Canaaniți#14:21 Cuvântul ce se folosește,Pe „negustori”, îi definește,Căci numele de „Canaanit”,La negustor s-a referit..
Currently Selected:
Zaharia 14: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
